(video) MINI anunţă data prezentării primului său electromobil

MINI este gata să-şi prezinte primul său hatchback propulsat exclusiv cu energie electrică! Detalii despre noul electromobil nu există deocamdată, însă cărţile de precomandă au fost deja deschise.

MINI spune că startul producţiei în masă de maşini electrice este un “nou reper” în istoria brandului. Primul astfel de automobil, care va fi numit cel mai probabil MINI Cooper SE, este descris utilizându-se în mod activ expresii cum ar fi “design de cult”, “realizare creativă a spaţiului” sau “spirit inventiv”.

Primul MINI electric nu este o maşină proiectată de la zero. La bază va avea platforma UKL1 a BMW Group, însă care a fost adaptată pentru utilizarea în combinaţie cu un sistem de propulsie electrică. La momentul de faţă încă nu se cunoaşte ce opţiune sau opţiuni de baterii va avea, însă autonomia-i va trebui să-i fie de minim 300 de km.

În ceea ce privește motorul care va pune în mişcare noul MINI, conform datelor preliminare este vorba despre aceeași centrală electrică, care este folosită pe BMW i3s, model disponibil pentru a fi cumpărat oficial şi în ţara noastră.

Dacă se vor adeveri aceste informaţii, atunci puterea total generată va fi de 184 CP şi 270 Nm de cuplu. Acceleraţia de pe loc şi până la 100 de km/h o va putea realiza în jurul a 7 secunde, în timp ce viteza maximă ar putea fi mai mare de 150 de km/h.

Vezi şi: (video) Noul MINI Electric se pregăteşte de „decolare”, tractând un Boeing 777F de circa 150 de tone

Designul final al maşinii încă rămâne sub semnul întrebării, deşi filmuleţele teaser lansate în ultimele ore vor să ne spună că se va păstra la maxim cel al conceptului său prezentat în 2017.

Premiera oficială a primului MINI “verde” este programat pentru ziua de marţi, 9 iulie 2019. Compania intenționează să producă noul electromobil la uzina sa din Oxford, însă interesant este că în Marea Britanie modelul nu poate fi precomandat. Doar reprezentanţele din câteva țări europene, inclusiv Germania, Franța, Olanda, Suedia și, desigur, Norvegia, le acceptă deocamdată.

Vezi şi: (video) New York 2018: Apariţie specială – Acest MINI clasic poate rula 105 km doar cu energie electrică

https://www.youtube.com/watch?v=pboBhIovWOE

https://www.youtube.com/watch?v=5jNtoHk4uyo

https://www.youtube.com/watch?v=hz59Gr8HrxA

https://www.youtube.com/watch?v=piLj5pPEId8

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/