(video) Atelierul Novitec poate face modelul Ferrari 488 Pista mai performant decât 812 Superfast

Nu doar modelul Ferrari 488 Pista este alimentat de cel mai puternic motor cu opt cilindri din istoria Ferrari, dar datorită tehnologiei şi construcției sale ușoare este și cea mai dinamică variantă din familia sa.

Atelierul Novitec şi subdiviziunea sa Rosso, specialistul mondial în domeniul rafinamentelor pentru mașinile sport din Maranello, extinde în continuare “talentele” şi ale acestui supercar cu motor montat central.

Primul lucru pe care l-au făcut experţii este în a interveni “sub capotă”. Cu sistemul său twin-turbo, modelul 488 Pista oferă condițiile ideale pentru o dinamică sporită, care poate fi adăugată cu ajutorul a trei stage-uri diferite. În acest scop se adaptează două module de control ale unităţii electronice a motorului NOVITEC N-TRONIC, care conţin comenzi necesare şi diferite pentru injecție și aprindere, crescând totodată limita de presiune electronică a impulsului de putere.

Pentru a optimiza puterea și mai mult și pentru a face sunetul produs de eşapament mai palpitant se recomandă instalarea unui nou sistem de evacuare de înaltă performanță. Acesta poate avea sau nu un sistem de gestionare electronică a sunetului prin intermediul unor supape controlate în mod activ. Însăşi întreg sistemul de evacuare a gazelor poate din oțel inoxidabil sau inconel, un aliaj de metal special care este folosit și pe monoposturile de Formula 1.

Toate sistemele de evacuare ale Novitec sunt izolate termic complet pentru a avea un efect pozitiv asupra temperaturii din compartimentul motorului. De asemena, o parte din gama de produse oferite sunt nişte catalizatori sport cu 100 de celule, care optimizează și mai mult furnizarea de energie.

Rezultatul este o creştere a puterii motorului până la 787 CP/882 Nm (8.000/3.000 rpm), 796 CP/890 Nm (8.000/3.000 rpm) sau 802 CP/898 Nm (7.950/3.100 rpm). Cu cel mai extrem kit aplicat, timpul necesar acceleraţiei 0-100 de km/h scade de la 2.85 la 2.7 secunde, iar viteza maximă creşte de la 340 la 345 de km/h.

Cu toate acestea, fascinația îmbunătățirilor de performanță ale Novitec pentru Ferrari 488 Pista nu se rezumă doar la accelerația optimizată și la viteza maximă crescută: la fel de fascinante sunt răspunsul chiar mai instantaneu al accelerației și puterea de tracţiune mai mare.

De asemenea, pentru a putea străpunge curenţii de aer mai uşor au fost dezvoltate o serie de noi părţi aerodinamice, aplicabile pe caroserie, din fibră de carbon, toate care au fost supuse testelor într-un tunel eolian.

De asemenea Novitec recomandă instalarea unui set de jante forjate realizate în colaborare cu Vossen, de model NF10, în anvelope Pirelli P Zero, care pot măsura între 20 şi 22 de inci.

Vezi şi: (video) Noul eşapament îi costă toţi banii! Novitec prezintă pachetul N-Largo pentru Ferrari 812 Superfast

Încă o dotare pentru care se poate opta şi nu este oferită din uzină este un sistem de suspensie hidraulică. Cu aceasta, garda la sol a maşinii poate fi micşorată cu 35 de mm sau mărită cu 40 de mm (puntea frontală doar, care revine la poziţia iniţială prin apăsarea unui buton sau automat la atingerea unei viteze de 80 km/h). Amortizoarele stoc reglabile din uzină nu sunt afectate.

Într-un final, Novitec oferă, de asemenea, individualizare pentru interior în forma sa cea mai pură. Compania îmbunătățește cockpit-ul cu piele și Alcantara în orice culoare dorită și cu orice design de tapițerie, la cererea clienților.

Vezi neapărat: (video) Reportaj exclusiv cu primul Ferrari 812 Superfast înregistrat în Moldova!

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/