(video) Momentul producerii unui accident lângă Peresecina trebuie să ne învețe multe despre condusul pe ploaie și lapoviță
Momentul producerii unui accident rutier în după amiaza zilei de ieri, în proximitatea localității Peresecina, a fost înregistrat de o cameră de bord și a apărut astăzi în spațiul online. Imaginile arată că evenimentul s-a întâmplat în condiții meteo nefavorabile, iar carosabilul era mai mult decât umed.
Ofițerul de presă al IGP, Cristina Ababii, ne-a comunicat că în urma măsurilor întreprinse la fața locului s-a stabilit preliminar că un șofer de 57 de ani, care conducea un Renault Kangoo, în curbă a pierdut controlul mașinii și derapând a intrat pe contrasens. Pe banda opusă rula un autovehicul de același model, condus regulamentar spre mun. Orhei de un bărbat de aceeași vârstă.
Nimeni dintre cei doi nu fuseseră în vreo stare de ebrietate, însă ambii au fost preluați și transportați la Spitalul Raional Orhei pentru acordarea îngrijirilor medicale. La moment se întreprind măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!


Cmentariile sunt închise