(video) Niciodată reparată şi cu peste un milion de km parcurşi! Este Skoda unui taximetrist

În toată lumea există o mulţime de mărturii despre calitatea mașinilor mărcii Skoda. La nivel mondial, au existat înregistrări ale vehiculelor cu kilometraj ridicat, însă, cu toate acestea, rulând peste un milion de kilometri pe drumurile din Bosnia și Herțegovina este o dovadă reală de fiabilitate.

Un astfel de automobil norocos îl deţine Mirsad Ćosić, actual proprietar al unei companii de transport de pasageri, care în 2003 şi-a cumpărat o nouă Skoda Fabia 1.9 SDI. Momentul a fost începutul unei mari prietenii între mașină și proprietar, anunţă presa locală, dar şi reprezentanţa locală a mărcii.

„Când am decis în 2003 să-mi cumpăr o mașină nouă am ales Skoda Fabia. M-am dus într-un showroom autorizat din Sarajevo și mi-am îndeplinit visul. Tot ce a contat pentru mine a fost în acel moment de a cumpăra un automobil verificat, de înaltă calitate și la un preţ accesibil, dar niciodată nu mi-am putut imagina că va ajunge atât de mult să mă servească. După atâția ani s-a dovedit că această decizie a fost corectă, iar cu întreținerea regulată la service-ul dealerului autorizat din Tuzla, la sfârșitul anului 2018 am ajuns la un milion de kilometri parcurşi.

Sunt unice şi frumoase sentimentele din momentul în care îţi cumperi o maşină nouă, mai ales prima, însă cele pe care le simţi atunci când vezi pe panoul de instrumente mai multe liniuţe după mai multe cifre de 9 pur şi simplu nu pot fi descrise în cuvinte”, a declarat Mirsad Ćosić.

Localnicul a mai adăugat că niciodată nu a întâmpinat vreo defecţiune majoră de la momentul achiziționării vehiculului (doar schimb de consumabile). Toate obligațiile de deservire au însemnat doar întreținerea regulată în conformitate cu intervalul recomandat de producător într-un service autorizat. Acesta este numit motivul principal pentru care motorul diesel natural aspirat de 1.9 litri este încă intact.

Astfel, primul şi singurul proprietar al acestei Fabia, care a parcurs pentru un milion de kilometri şi care a fost găsit acum câteva zile de către reprezentanţa oficială Skoda din această ţară, mai spune că nu are de gând să o înlocuiască.

“Am fost şi sunt încă legat strâns de această mașină. Este veche, a parcurs cu bine o distanţă incredibilă, dar încă mai servește obiectivelor și îndeplinește toate sarcinile. Kilometrajul a fost stabilit în condiții urbane, în regim de opriri-porniri fiind un taximetru, iar datorită calităţii eu cred doar în Skoda”, a mai adăugat Ćosić.

Vezi şi: (video) Viaţa îi continuă. Cum arată o Skoda Octavia restaurată, dar cu parcurs de peste 700000 de km

După stabilirea unui astfel de parcurs, reprezentanţii Skoda Auto i-au oferit posibilitatea de a schimba panoul de instrumente cu tot cu odometru pe unul nou, în mod gratuit, ceea ce a şi făcut deja. De asemenea, el a primit un voucher în valoare de 2.500 de euro pentru achiziționarea unui nou model Skoda, însă refuzând să facă asta dealerul s-a angajat să-i deservească gratuit timp de 12 luni a sa Fabia.

Simbolic, Mirsad Ćosić a primit un ceas de mână din magazinul de accesorii al Skoda, care îi va aminti întotdeauna de timpul petrecut la volanul acestui automobil. Pe de altă parte, reprezentanţii Skoda afirmă că Fabia lui Mirsad este cel mai bun exemplu de calitate a mașinilor mărcii şi cu o întreţinere regulată în rețeaua autorizată se poate ajunge şi la parcurgerea unei distanţe echivalente cu 25 de înconjururi a planetei Pământ.

Amintim că o astfel de Skoda Fabia a existat în perioada anilor 2000-2004. Motorul de 1.9 litri şi cu patru cilindri era oferit într-o variantă cu 64 sau 101 CP. Judecând după imagini, exemplarul din această poveste este într-o stare foarte bună, nici o zgârietură şi nici un pic de rugină fiind sesizată.

Vezi şi: (foto) Un britanic este proprietar a 70 de maşini Skoda! Motivul pentru care le-a colecţionat

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/