(video) No comment: Cel mai absurd vehicul off-road din lume are 10 roţi şi îi aparţine unui şeic arab
Şeicul Hamad Bin Hamdan Al Nahyan este cunoscut în lumea auto pentru deţinerea celei mai bizare colecţii de maşini din lume şi pentru că iubeşte foarte mult să-şi facă vehicule custom. Recent şi-a primit o nouă comandă – un vehicul pentru off-road cu 10 roţi, numit Dhabiyan.
Potrivit informaţiilor, i l-a construit o companie din Dubai. Maşinăria măsoară aproape 11 metri, are cinci punţi şi o greutate de 24 de tone. La bază stă un vehicul american militar care este construit pentru tractări – Oshkosh M1075. Sub capotă are un motor turbo diesel Caterpillar de 15.2 litri, care produce 600 de CP.
Pentru că tot vorbim despre un vehicul custom care a putut fi înmatriculat şi pentru că miliardarul are o pasiune deosebită pentru maşinile americane, aşa-zisa caroserie a lui Dhabiyan este realizată din formele mărite ale unui pick-up din anii ’40, cabina este a unui modern Jeep Wrangler Unlimited, farurile sunt de la un Ford Super Duty, în timp ce posteriorul cu bara de protecţie este tăiat dintr-un Dodge Dart.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de Sh. Hamad Bin Hamdan Al Nahyan (@shhamadbinhamdan) pe Nov 24, 2017 at 7:54 PST
O parte din colecţia sa de maşini bizare o ţine într-o clădire cu formă piramidală, numită EMIRATES NATIONAL AUTO MUSEUM.
Vezi pe pagina sa de Instagram ce alte ciudăţenii mai are.
Vezi şi: (video) Pentru un emir din Arabia Saudită a fost construit cel mai extravagant Ford Mustang din lume
Vezi şi: (video) Devel Motors a prezentat în Dubai maşina de serie cu 5007 CP şi un SUV brutal cu şase roţi
Cmentariile sunt închise