(video) Noul Beijing BJ60 Thunder este primul model Dual-engine al producătorului de SUV-uri

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Primăvara, la Salonul Auto de la Beijing, am văzut platforma sa. Dar până apare versiunea complet electrică BJ60e, noul BJ60 Thunder va servi drept o punte. Modelul a devenit primul EREV al producătorului specializat de mașini off-road.

Caracteristici cheie:

  • Trenul de rulare Magic Core este compus din:
    • Șasiu off-road Tai Chi: modul de conectare “integrat flexibil” îmbunătățește semnificativ capacitatea de trecere în condiții rutiere complexe și reduce daunele cauzate bateriei de drumurile denivelate.
    • Baterie Aurora: transmite coliziunea externă cadrului pentru a absorbi și disipa forța generată și a asigura stabilitatea energiei.
    • Unitate de propulsie Jifeng + tracțiune integrală inteligentă + diferențial central controlat electronic + diferențial posterior controlat electronic + vectorizare dinamică a cuplului.
  • Se scot în evidență trei sisteme inteligente off-road:
    • Sistem inteligent de reîncărcare permanentă, un prelungitor de autonomie de 90 kW (benzinar de 1.5 litri cu 122 CP), disponibil pentru alimentarea continuă, până la o viteză mare de 145 km/h, fără pierdere de putere.
    • Sistem inteligent All-Terrain ATS, care acoperă 11 tipuri de terenuri, inclusiv șase off-road, patru pentru șosele și unul pentru teren extrem.
    • Sistem inteligent de control a temperaturii în orice vreme, echipat inițial cu o soluție de răcire compozită ulei-apă pentru acționarea electrică și un sistem de lubrifiere a pompei de ulei master, care crește disiparea căldurii cu 10%, autonomia bateriei cu 10% în timpul iernii și nu face colaps în timpul verii sau în deșert.
  • Puterea totală a sistemului de propulsie se ridică la 548 CP, iar cuplul la 655 Nm. Bateria are o capacitate de 40.3 kWh (30-80% în 30 de minute). Autonomia pe baterie pură este de până la 152 km, iar cea combinată totală depășește 1200 km. Producătorul spune că BJ60 Thunder poate traversa China cu trei rezervoare pline de combustibil (82 litri). Există și un sistem de descărcare externă a energiei (V2L/V2V).
  • Mașina măsoară 5040 x 1955 x 1925 și are un ampatament de 2820 mm. Greutatea îi este de 2750 kg. Garda la sol – 215 mm. Poate parcurge vaduri de apă cu o adâncime de 800 mm. Poate tracta 2500 kg. Roțile măsoară 275/55 R20, iar jantele sunt din aliaj. Există și o roată de rezervă pe hayon. Suspensia mașinii este complet independentă, iar frânele au discuri ventilate pe toate roțile.
  • Printre alte funcții utile, găsite pe model, se numără: senzori care detectează adâncimea vadului de apă, șasiu transparent, întoarcere tactică pe loc, asistență cu informații despre altitudine și coordonate, etc.
  • Spre deosebire de un BJ60 standard, vândut oficial și în Moldova, versiunea electrificată are un design exterior revizuit, cu o grilă de radiator diferită, alte blocuri optice, alte bare de protecție.
  • Și planșa de bord de la interior este schimbată. Acolo pot fi puse trei ecrane (unul de 10.25 inchi și două de 12.8 inchi). În funcție de echipare mai există un head-up display. Butonul de pornire este un alt mic ecran de 1.92 inchi, iar oglinda retrovizoare interioară poate transmite imagini de pe o cameră. Sistemul multimedia suportă 5G, Wi-Fi Hotspot, navigație, Bluetooth și are un magazin de aplicații Huawei.
  • Din lista dotărilor orientate spre confort fac parte: o priză de 2.2 kW (220 V) în portbagaj, trapă panoramică, tapițerie din piele, scaune multifuncționale frontale și, în funcție de echipare, similare pe al doilea rând (inclusiv cu masaj), încărcător wireless, sistem audio Infinity cu 12 difuzoare, sistem de izolare fonică activă și geamuri izolate fonic, climatizare automată pe trei zone, filtru de particule, trepte laterale electrice, volan multi reglabil, etc.

BJ60 Thunder există în două echipări cu cinci locuri și una de top cu șapte locuri. Prețul de start este de 259.800 yuani, echivalentul a 33.850 de euro.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise