(video) Noul BYD Dolphin are sistem electric de 800V şi costă minimum 15.000 de euro

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Urmărim din când în când şi piaţa auto chineză, mai ales produsele companiilor cu reputaţie, pentru a vă aduce la cunoştinţă despre noutăți interesante. Un electromobil care merită atenţie este şi noul BYD Dolphin. Deocamdată este cel mai accesibil autoturism electric de pe piaţă, care are la bază o platformă cu sistem electric de 800V!

Amintim că BYD se află în primii cinci producători de vehicule electrice din lume, iar gama sa include deja multe produse diferite alimentate cu baterii (inclusiv autobuze). Noul Dolphin este un hatchback compact, care introduce noua platformă modulară de a treia generație (e3.0).

Caracteristici cheie:

  • Măsoară 4.070-4.150 x 1.770 x 1.570 x 2.700 mm, în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament. Raza minimă de întoarcere îi este de 5.25 metri. Are un șasiu simplu – cu braţe McPherson pe puntea din față și o suspensie spate semi-independentă cu bară de torsiune. Roţile pot fi 195/60 R16 sau 205/50 R17. Frânele au discuri, însă doar cele din faţă sunt ventilate.
  • A fost desenat de echipa designerului-șef Wolfgang Egger (fost designer-șef Audi Group), care a dezvoltat identitatea corporativă actuală a mărcii şi acum, pentru noua familie, a venit cu un concept estetic proaspăt, inspirat de tematica marină. Corpul poate fi vopsit în două culori.
  • Interiorul este, de asemenea, aranjat într-un mod neobișnuit: există multe curbe netede, subliniate de ornamente contrastante (există două combinații de culori la alegere). Butoanele și mânerele de pe consola centrală sunt la fel de originale. Un spaţiu pentru încărcarea wireless a telefoanelor există comod amenajat sub cotiera centrală.
  • BYD Dolphin este echipat cu o baterie din seria Blade, din litiu-fier-fosfat, dar cu un aranjament foarte dens de celule, datorită căruia s-a putut aduce capacitatea specifică (160 Wh/kg) mai aproape de nivelul bateriilor litiu-ion. În același timp, o baterie litiu-fier-fosfat este mai ieftină și, mai important, mai rezistentă la scurtcircuite și foc.
  • Platforma e3.0 are un sistem electric care funcționează cu o tensiune de 800 de volți. Acest standard este deja folosit de Porsche, Audi, Hyundai și KIA, dar majoritatea companiilor încă nu-l folosesc, mai ales pentru astfel de produse accesibile. O astfel de tensiune ridicată reduce numărul şi greutatea cablurilor necesare, iar bateria poate fi încărcată timp de cinci minute cu suficientă energie pentru a parcurge 145 de km!
  • Dolphin se oferă la alegere cu două motoare electrice sincrone, montate pe puntea din faţă: 95 CP/180 Nm sau 177 CP/290 Nm. Cu cel mai puternic face 0-50 km/h în 3.0 secunde. La alegere sunt şi două baterii: 30.7 sau 44.9 kWh. Autonomia declarată în ciclul local de măsurare este de până la 301 şi 405 km respectiv.
  • Timpul de încărcare 30-80% este de maximum 30 de minute. Deşi sistemul electric este de înaltă tensiune, cei de la BYD au decis ca să nu ofere o putere mare de încărcare, probabil pentru a evita degradarea rapidă din cauza ciclurilor rapide şi reieşind din capacitatea mică a bateriilor propuse: încărcarea AC se realizează cu maximum 7 kW, iar DC cu maximum 60 kW.
  • Există în patru nivele de echipare şi trei versiuni de lungime. Mai poate fi dotat cu faruri şi stopuri full LED, acoperiş panoramic, cheie inteligentă, sistem multimedia cu monitor de 10.1 sau 12.8 inci (poate fi întors şi vertical), tapiţerie din piele artificială, o listă generoasă de sisteme de asistenţă (inclusiv cruise control adaptiv, cele mai multe fiind oferite pe modelul de top) şi mai multe airbaguri, scaune reglabile electric, 4G, hotspot Wi-Fi, pompă de căldură, climatizare automată, filtru de aer PM2.5 şi multe altele.

În China, preţul de start cu toate subvenţiile incluse este de 14.800 de euro. Modelul de top cu aproape toate dotările incluse ajunge la 21.000 de euro.

Garanţia oferită modelului în China este una pe viaţă (doar pentru primul proprietar, pe an nu trebuie parcurşi peste 30.000 km, iar deservirea trebuie făcută la dealer oficial şi la timp, pe lângă alte câteva condiţii). În afara acestei garanţii există una standard de 6 ani sau 150.000 km.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise