(video) Noul Lamborghini Urus Performante va transporta cu mare viteză plasmă și organe pentru transplant
Colaborarea de succes timp de 20 de ani dintre Automobili Lamborghini și Poliția Națională a Italiei continuă. Constructorul de automobile din Sant’Agata Bolognese a pregătit și livrat un Urus Performante care va fi utilizat din prima zi a lui 2024.
Ceremonia a avut loc la Roma astăzi, 12 decembrie, în Piazza del Viminale, în afara sediului Ministerului de Interne. Stephan Winkelmann, președinte și CEO al Automobili Lamborghini, a predat cheile ministrului de Interne, Matteo Piantedosi, în prezența șefului Poliției, Vittorio Pisani și a premierului, Giorgia Meloni.
Colaborarea dintre Automobili Lamborghini și Poliția de Stat Italiană a început în 2004, iar Urus Performante este al șaselea model care a intrat în flota de mașini care patrulează autostrăzile. Super SUV-ul se alătură unei perechi Huracán și va fi folosit pentru servicii speciale, inclusiv pentru transportul medical urgent de organe și plasmă.
„Este o mare plăcere să ne continuăm cooperarea de douăzeci de ani cu poliția de stat italiană. Știind că mașinile noastre sunt folosite pentru servicii publice și, mai ales, pentru operațiuni cruciale pentru salvarea de vieți omenești, asta nu ne poate face decât mândri, pe mine și întreaga companie. Aceste inițiative, care ne aduc o mare satisfacție, demonstrează legăturile noastre strânse înnăscute cu Italia.”
Stephan Winkelmann
Urus Performante a fost echipat de tehnicienii Lamborghini, începând din exterior, după specificațiile poliției. Livreaua a fost concepută de Lamborghini Centro Stile și combină culoarea albastră clasică a Poliției de Stat și albul, cu benzi tricolore pe praguri și centuri de siguranță. Siglele poliției au fost aplicate pe uși în folie reflectorizantă, în timp ce pe acoperiș a fost instalată o bară luminoasă cu lumini LED albastre la 360°, împreună cu o sirenă electrică în două tonuri.
Cabina a fost personalizată cu diverse elemente indispensabile serviciului de securitate publică, inclusiv o cutie blindată pentru stocarea armelor, un afișaj de mesaje retractabil și un compartiment special în portbagaj pentru depozitarea echipamentelor de serviciu, dar și a unui defibrilator pentru răspunsul de prim ajutor. Cel mai important, SUV-ul este prevăzut cu un frigider portabil pentru transportul organelor, inclusiv un display și un data logger pentru monitorizarea continuă a temperaturii interne.
Amintim că Urus Performante este echipat cu un motor V8 twin-turbo care oferă 666 CP și 850 Nm, garantând o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 3.3 secunde și o viteză maximă de 306 km/h.
Cmentariile sunt închise