(video) Noul Mercedes-Benz E-Class facelift se prezintă în primele detalii oficiale. Designul exterior îi este inspirat de la noul S-Class

Cu peste 14 milioane de unități livrate din 1946, Clasa E este cea mai vândută serie de modele din istoria Mercedes-Benz. Mulți o consideră “inima mărcii”. În 2016, la scurt după ce am lansat proiectul AutoBlog.MD, E-Class a făcut un pas major în viitor şi apropo a fost una dintre primele maşini pe care le-am testat: cea de-a zecea generație pune în evidență aspecte de stil cu designul său pur și emoțional și interiorul exclusivist de înaltă calitate.

De asemenea, a impresionat prin bogăția sa de inovații, inclusiv sistemele de asistență pentru șoferi. Această combinație emoțională și inteligentă s-a dovedit extrem de reușită: până în prezent, peste un milion de clienți din întreaga lume s-au decis în favoarea actualei generații E-Class Sedan sau E-Class Estate.

În scurt timp noua generaţie E-Class va fi mai interesantă şi mai dinamică: din vara anului 2020 sedanul și break-ul vor fi deja în showroom-urile europene într-un format facelift. Va veni în curând după asta şi sedanul actualizat cu ampatament alungit (pentru China), coupeul și decapotabila. Până atunci, iată deja primele detalii despre maşină, dezvăluite oficial de producător.

Top cele mai importante modificări pe care le-a suferit modelul sau dotările noi pe care le va avea:

  • Active Distance Assist DISTRONIC cu funcţie de ajustare a vitezei în baza informaţiilor despre traseu: cu ajutorul informațiilor din LiveTraffic, E-Class facelift poate recunoaște și reacţiona la ambuteiaje sau la traficul cu mișcare lentă chiar înainte ca șoferul să devină conștient de ele. Când este detectat un blocaj de trafic (și dacă șoferul nu
    alege un răspuns diferit), DISTRONIC reduce viteza la aproximativ 100 de km/h ca măsură de precauție.
  • Active Traffic Jam Assist: în cazul unui blocaj de trafic pe autostradă unde există marcaje pe benzi, acest lucru poate
    ajuta în mod substanțial șoferul să-şi păstreze banda și să mențină o distanță sigură faţă de alte maşini, la viteze de până la 60 de km/h.
  • Active Steering Assist: poate asista șoferul în formarea unei benzi de urgență pe drumurile cu mai multe benzi.
  • Active Brake Assist with cross-traffic function: aplică automat frâna dacă este detectat pericolul unei coliziuni cu un automobil care circulă perpendicular (într-o intersecție) şi, de exemplu, dacă există pericolul unei coliziuni cu vehicule din traficul ocazional atunci când se face o întoarcere pe o autostradă, E-Class poate frâna automat până la viteza tipică acestor manevre.
  • Active Blind Spot Assist: această funcție poate scădea riscul de coliziune cu alți participanți la trafic, de exemplu cu biciclişti. De asemenea sistemul monitorizează unghiurile moarte când automobilul este oprit şi poate avertiza șoferul că se apropie vehicule, motociclete sau biciclete în momentul în care intenţionează să deschidă uşa.
  • Parking Package with 360° camera: Side View oferă pachetului Parking o nouă funcție care păstrează ochii pe întreaga parte laterală a vehiculului. Vederea laterală extinsă face mai ușoară manevrarea alături de obstacole paralele din apropiere, precum borduri și pereții unui garaj.
  • Noi faruri şi stopuri (cu design inspirat de la noul S-Class), noi bare de protecţie şi chiar o nouă grilă de radiator.
  • O nouă generație de volan cu butoane tactile (control prin glisarea pe suprafeţe tactile).
  • Ecrane mari standard pe planşa de bord, atât pentru panoul de instrumente, cât şi pentru sistemul multimedia (două a câte 10.25 inci).
  • Se introduce sistemul multimedia MBUX cu sistem de control vocal “Hey Mercedes” și realitate augmentată (informații suplimentare precum numerele caselor sunt afișate practic în imaginea video a împrejurimilor de pe afișajul media, iar semafoarele sunt, de asemenea, afișate).
  • Interior Assist (permite operarea intuitivă şi naturală a diferitelor funcții de confort și a MBUX, prin recunoașterea gesturilor).
  • ENERGIZING Comfort Control with ENERGIZING COACH (recomandări individuale de fitness bazate pe
    un algoritm inteligent).
  • ENERGIZING seat kinetics and Power Nap (în combinație cu maşini mild hybrid sau plug-in hybrid).
  • Funcție nouă de indicare a calității aerului (pentru oraşele mari).
  • Prin aplicaţia Mercedes me, sistemul Mercedes-Benz Urban Guard (de supraveghere integrală a vehiculului parcat) este completat cu următoarele funcţii: avertizare despre o coliziune în maşina dvs, avertizare despre o eventuală remorcare (în caz de furt), avertizare antifurt, funcție de urmărire în caz de furt, capacitatea proprietarului de a dezactiva cheia maşinii printr-un smartphone ca măsură preventivă în cazul în care cheia este pierdută sau furată.
  • Noul E-Class facelift va exista în şapte versiuni plug-in hybrid (PHEV) diferite, inclusiv în combinaţie cu tracţiune integrală 4MATIC şi pe modele break.
  • Noi motoare cu cilindri aranjaţi în linie: M 254 – motor pe benzină de 2.0 litri cu patru cilindri, cu ISG (Integrated Starter-Generator) și o rețea electrică de 48 volți la bord, putere nominală: 268 CP şi până la 20 CP suplimentari prin EQ Boost/ISG; M 256 – motor pe benzină cu 6 cilindri, fără centură, cu ISG și rețea de 48 volți, putere nominală 362 CP şi până la 20 CP suplimentari cu EQ Boost/ISG (puterea acestor motoare este anunţată pentru modelele în specificaţie americană, pe alte pieţe pot varia).

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise