(video) Nu vei crede, dar acest hot rod cu motor de 6.0 litri şi acoperiş din piele de struţ are la bază un Ford din 1930

La o licitaţie, care va fi organizată de casa Barrett-Jackson abia în martie 2021, se va încerca găsirea unui nou proprietar pentru o mașină sport unică numită Durty 30.

Unul dintre cele mai interesante lucruri de aflat despre aceasta este că la bază îi stă un vechi Ford Model A care datează din 1930! Cu toate acestea, de la modelul original s-a păstrat numai şasiul cadrul și o parte a corpului.

A fost creat acest roadster unic de un tată şi fiu, Graham şi Joel Cannon de la atelierul canadian Collision Solutions. Inițial, după ce au descoperit la groapa de gunoi un ruginit Ford Model A, au planificat să construiască un clasic rad rod, dar în procesul de creare conceptul a fost reproiectat radical!

Corpul a fost extins cu 200 de milimetri și alungit cu alţi 150, capota a fost preluată de la un Chevrolet din anii ’40, parbrizul de la un pickup Ford de la sfârşitul anilor ’30, iar grila de radiator de la un Hudson de epocă. Portierele-i înguste se deschid contra direcţiei de mişcare. Vopseaua a fost aplicată pe caroserie în mai multe straturi şi include nişte solzi în nuanţa aurului şi cuprului.

În construcția originală a acoperişului se o bretea masivă deasupra scaunelor, de care se ataşează două panouri detaşabile. Acestea din urmă sunt tapiţate cu piele şi nu una obişnuită, ci de struţ!

În plus față de suspensia pneumatică special concepută pe care a primit-o, Durty 30 este propulsat de un motor V8 LS2 de 6.0 litri, preluat de la Chevrolet Corvette, care a mai fost modificat suplimentar, inclusiv cu un nou şi mai performant compresor mecanic Vortec. La moment produce 585 CP şi este cuplat la o transmisie automată în şase trepte.

Tracţiunea îi este evident pe puntea din spate, acolo unde sunt montate şi cele mai masive roţi. O pereche de jante Kompression de 24 inci sunt acoperite cu anvelope care măsoară 405/25R24. Pe puntea din faţă stau jante de 21 inci în anvelope de mărimi mai “pământeşti” 255/30R21.

Interiorul complet personalizat este decorat cu materiale autentice precum cupru, aluminiu, lemn negru și piele întoarsă. Tunelul central a fost împrumutat de la un Cadillac CTS-V (anul producţiei 2011), în care s-a integrat nu numai levierul cutiei de viteze şi un buton de pornire a motorului, ci şi un iPad care joacă rolul unui sistem multimedia.

Hot rod-ul unic a primit mai multe premii în cadrul expozițiilor auto din ultimii ani, iar imaginea sa este folosită şi într-unul dintre cele mai populare jocuri video cu maşini. Prețul estimat nu s-a menţionat.

Cmentariile sunt închise