(video) O nouă deconspirare a calităţii drumurilor bune. MEI: “Suprafața afectată e de doar 10 m2”

Calitatea drumurilor reabilitate în cadrul programului naţional Drumuri Bune pentru Moldova lasă pe alocuri de dorit. S-a convins de acest lucru un bărbat din din satul Pîrjota, raionul Rîșcani, care a prezentat cum asfaltul de pe un drum reparat poate fi luat cu mâna.

În urma unor materiale publicate pe rețelele de socializare despre calitatea lucrărilor de reparație a drumului din localitatea Pîrjota, raionul Rîșcani, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a solicitat reprezentanților Administrației de Stat a Drumurilor (ASD) să fie făcută de urgență expertiza tehnică a drumului.

Astfel, în dimineața zilei de astăzi, cazul a fost documentat și au început lucrările de remediere a defectelor drumului pe suprafața afectată de circa 10 metri pătrați. Construcția urmează a fi frezată și întărită.

“Cer să fie asigurată calitatea și durabilitatea lucrărilor de reparație a drumului din localitate și să se respecte standardele de calitate stabilite. Solicit în cel mai scurt timp să fie refăcut tronsonul, din contul antreprenorului, pe porțiunile unde lucrările nu corespund normelor tehnice, iar restul drumurilor făcute de același antreprenor să fie verificate suplimentar”, a menționat ministrul.

Vezi şi: (video) Un localnic din Floreşti a deconspirat cum se fac „drumurile bune” pentru Moldova

Drumul G23 G22 – Zăicani – Pîrjota R7, a fost reparat în această vară, pe o lungime de 840 de metri. Sectorul de drum reparat se exploatează în condiții extreme, fiind utilizat de către autocamioane de mare tonaj, care transportă materiale de construcție: prundiș, piatră spartă din cariera Zăicani, care este amplasată pe acest traseu.

Anterior ni s-au prezentat probe din drumurile proaspăt reparate. Acestea nici nu se pot compara cu cele văzute în imaginile de mai sus.

O situaţie similară a avut loc la începutul lunii octombrie curent. Calitatea drumului care se renovează zilele acestea în comuna Pepeni din raionul Sângerei a fost deconspirată de fostul consilier municipal Oleg Cernei. Asfaltul se turna direct pe pământ şi se surpa când era atins cu mâna.

Vezi şi: (video) Monitorizează LIVE reparaţia celor 1355 de km de drumuri din Moldova!

Amintim că recent a fost anunţat programul naţional Drumuri Bune pentru Moldova II. Acesta prevede reabilitatea a peste 2.500 de km în 2019. Vezi detalii: (video) Programul Drumuri Bune pentru Moldova 2, prezentat în detalii

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/