(video) Organizatorii F1 anunţă că lucrează la o nouă generaţie de combustibil făcut inclusiv din deşeuri
Conducerea Formula 1 a anunțat că se lucrează la crearea unei noi generații de combustibil 100% sustenabil. Totul de dragul ecologiei: seria de curse intenționează să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030.
Noul combustibil va fi fabricat folosind, printre altele, biomasă nealimentară și gunoi menajer. Un motor standard cu ardere internă ar trebui să-l consume fără modificări. Se aşteaptă ca noul compus să genereze o reducere de 65% a emisiilor de gaze cu efect de seră în comparație cu combustibilii fosili ai prezentului.
Acum câteva companii petroliere au început să experimenteze cu reţeta comandată de Formula 1. Dacă se vor înregistra progrese şi un succes într-un final, va exista o sarcină de a produce combustibil nou în cantități suficiente pentru autosport.
Mai mult, dacă tehnologia își va arata perspectivele, atunci va fi disponibilă şi pentru automobilele stradale obişnuite. La urma urmei, nu este un secret faptul că multe inovații din curse vin în cele din urmă în industria auto de masă.
La momentul de faţă nu se intră în detalii, însă se menţionează că schimbarea combustibilului nu va afecta viteza monoposturilor F1. Densitatea combustibilului ecologic nu va fi mai mică decât cea a combustibilului convențional. Cu alte cuvinte, spectacolul din Marele Circ nu ar trebui să sufere.
Amintim că de anul viitor mașinile de Formula 1 vor consuma benzină de tip E10, amestecată cu 10% de etanol. În 2025 este planificată lansarea unei noi generaţii de motoare pentru monoposturi şi cu ele se doreşte introducerea noului tip de carburant.
Vezi şi: (video) Premieră: Noul monopost de Formula 1 este gata! Din 2022 îl vedem pe marile circuite
Cmentariile sunt închise