(video) Orhei: „Ține banii ăștia că nimeni nu vede nimic!”
Un bărbat de 57 de ani care conducea o Toyota prin Orhei a fost depistat beat la volan (0.74 mg/l). Turmentat fiind, a încercat să ofere mită oamenilor legii pentru a scăpa de pedeapsă. Cu toate că a fost avertizat cu privire la consecințele penale a lăsat oricum bani în mașina de poliție.
Acum au fost deschise două dosare penale pe numele său.
Și nu a fost singurul care a încălcat normele rutiere weekendul trecut. Alți doi tineri fără permise de conducere au fost înlăturați de la volan.
Polițiștii din Orhei au oprit și cinci persoane care conduceau motociclete și ATV-uri fără permise și fără respectarea regulilor legale privind înregistrarea vehiculelor.
Toate mijloacele de transport au fost duse la parcarea specială.
Vezi și: (video) SPIA a inițiat un control după ce s-ar fi surprins o dare de mită în centrul Chișinăului
Apropo, conform sintezei de weekend, un număr total de 3786 de conducători auto au ignorat regulile de circulație rutieră prin țară. Dintre aceștia, 43 au fost înlăturați de la volan pentru că erau în stare de ebrietate. Alți 2219 au primit amenzi pentru depășirea vitezei și 94 au uitat că există centuri de siguranță în mașinile conduse. De asemenea, 449 au ignorat indicatoare rutiere, 48 au ignorat pietoni, iar alți 498 s-au oprit în locuri interzise.
Poliția solicită repetat participanților la trafic să respecte Regulamentul Circulației Rutiere, să-și asume propriile încălcări și să nu implice oamenii legii în acțiuni ilegale.
Amintim pentru toți cei care încearcă să-și rezolve problemele prin mită: Atenție, vă filmează camera! Dialogul cu polițiștii din Moldova vă va fi înregistrat video
Cmentariile sunt închise