(video) Până atunci se mai poate?! Cum așteaptă vitezomanii din Chişinău intrarea în vigoare a noilor amenzi
Un şofer şi-a permis noaptea, prin centrul capitalei, să depășească orice limită de bun simţ. Când multă lume se odihnea acesta şi-a turat motorul pentru a ajunge la o viteză de peste 100 km/h şi pentru a trece câteva intersecții la rând la culoarea roşie a semaforului. I-a fost în cot şi de siguranța pasagerilor săi, căci mai importantă e distracția şi afişarea-i curajului pe Instagram.
Poliţia s-a autosesizat! Nu va fi greu să-l depisteze dacă tot există o multitudine de camere de supraveghere. Mai mult, oamenilor legii li se oferă pe tavă marca şi modelul maşinii folosite pentru încălcări.
Speranța este ca cei de la INSP să nu o dea în bară cu o “amendă pentru copii” care va fi achitată în jumătate, căci aici vorbim de un şofer serios care ar fi capabil să răspundă la fel de serios, dar şi cumulativ pentru orice încălcare de-a sa în parte!
Atenţie, cuvinte necenzurate!
Iată şi alte exemple de condus agresiv înregistrate mai devreme de alţi conducători auto. TikTok-ul şi Instagram-ul se umple pe zi ce trece cu astfel de secvențe şi cel mai surprinzător este că multe încălcări au loc pe bulevardul central al capitalei şi chiar pe lângă sediul MAI…
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise