(video) Paris 2022: Premieră – Noul show car Renault 4EVER Trophy arată un viitor model de serie
Cu ocazia Salonului Auto de la Paris 2022, Renault dezvăluie o versiune modernă, electrică, a emblematicului său Renault 4. Show car-ul robust marchează, de asemenea, sărbătorirea celei de-a 25-a aniversări a raliului umanitar 4L Trophy. În acelaşi timp, pregătește terenul pentru viitorul SUV de segment B, complet electric, care va fi lansat pe piață în 2025!
Renault 4 este mai mult decât o mașină, este un vehicul iconic. Cu peste 8 milioane de unități vândute în peste 100 de țări, a depășit, în ultimii 60 de ani, decalajele între generații şi pe cele sociale. Potrivită atât pentru drumurile urbane, cât și pentru cele rurale, este o mașină multifuncțională: pentru călătorii, pentru escapade, pentru transport, muncă și multe altele. Modestă, dar și la modă, stilată și populară, este atrăgătoare deopotrivă pentru bărbați și femei.
În timp ce producția s-a încheiat în urmă cu 30 de ani, 4L nu a ieşit niciodată din lumina reflectoarelor. Este printre primele vehicule youngtimer, iar versiunea 4L Trophy și-a demonstrat versatilitatea și rezistența în fiecare zi, timp de 25 de ani. Drept urmare, generează întotdeauna o simpatie deosebită, mai ales în rândul tinerilor.
Show car-ul 4EVER Trophy pe care Renault îl dezvăluie la Salonul Auto de la Paris 2022 este al doilea model emblematic care a primit o versiune electrică în timpul Renaulution, după Renault 5 Prototype. De asemenea, continuă să demonstreze limbajul stilistic inspirat de modelele retro, pariul pe el fiind pus de Luca de Meo, cel mai proaspăt CEO al mărcii auto.
4EVER Trophy creează noi amintiri, în timp ce le aduce înapoi pe cele vechi. Sub un exterior robust, legăturile stilistice cu predecesorul său 4L sunt evidente. Principalele caracteristici ale mașinii originale au fost readuse la viață:
- Silueta generală este recunoscută la prima vedere, de la forma capotei la faimosul „spate înclinat” până la bara de protecție.
- Geamul lateral, sub forma unui trapez rotunjit, este poziționat chiar deasupra roții din spate.
- În față, lateralele sunt goale, fără elemente optice sau stilistice.
- Aripile acoperă complet pasajele roților pentru a se termina pe scut.
Acest stil „retro” se îmbină armonios cu restul liniei, care este sofisticată și tehnologică. Show car-ul are curbe generoase și o grilă foarte elaborată. Conexiunile „ultra tech” dintre spițe și caroserie adaugă şi mai multă precizie și modernitate. Același lucru se poate spune şi despre marginea șlefuită meticulos din jurul plafonului.
Caracteristici cheie:
- Vehiculul măsoară 4.160 x 1.950 x 1.900 x 2.570 mm în lungime, lățime, înălțime şi ampatament. Toate roţile au mărimea 255/55R19, anvelopele sunt late de 753 mm, asigurând 200 mm gardă la sol. Este propulsat de un singur motor sincron pe puntea din faţă (136 CP) + baterie de 42 kWh.
- 4EVER Trophy aduce o interpretare modernă a grilei orizontale caracteristice Renault 4, cu farurile sale rotunde echipate cu tehnologia Matrix LED. Stopurile, în formă de capsulă, deși redesenate, sunt și ele foarte ușor de recunoscut. Ele sunt o altă caracteristică puternică a istoricului 4L.
- Partea inferioară a 4EVER Trophy, vopsită în culoarea Gun Metal Silver, are un design proiectat pentru spații mari. O invitație deschisă către explorare și descoperire, vehiculul degajă un spirt cu adevărat aventuros. Are o alură specială, exuberantă, pe care i-o conferă culoarea Alu Silver și tentele de magenta de pe curelele portbagajului, arcurile amortizoarelor și emblemele roților.
- Capota scobită are o priză mare de aer care optimizează funcționarea radiatorului situat în partea centrală a barei de protecție. Îmbinarea frontală este foarte mică pentru a optimiza capacitățile de trecere. Având o anvelopă de rezervă amplasată pe acoperișul din fibră de carbon, lopată și tălpi auto antiderapante în secțiunea superioară a ușii din spate, mașina este pregătită să facă față oricărei situații.
- Panourile vaste de protecție a caroseriei de pe secțiunea inferioară sunt realizate cu un spațiu considerabil de 20 cm în jurul pasajelor roților. Partea inferioară a fost întărită pentru a oferi o mai mare protecție bateriei situată în mijlocul șasiului. Mai mult, fiecare roată a lui 4EVER Trophy are un compresor vizibil care poate fi reglat cu ușurință din interiorul mașinii pentru a adapta presiunea anvelopelor în funcție de teren.
- Chiar dacă 4EVER Trophy este în mod clar o mașină off-road prin natura sa, a fost concepută astfel încât să te poţi bucura la volanul ei pe orice drum, fără niciun fel de griji. Viitorul 4L electric își propune să fie la fel de versatil precum a fost odată predecesorul său – sau mai degrabă a fost întotdeauna din 1962.
Show car-ul 4EVER Trophy prefigurează viitorul SUV 100% electric din segmentul B al gamei Renault. Acest viitor vehicul se va simți în largul său atât în oraș, cât și în zonele rurale îndepărtate.
Vehiculul va avea aceeași platformă CMF-BEV ca şi viitorul Renault 5, noua platformă fiind dedicată vehiculelor electrice din segmentul B. Această platformă va permite performanțe la cel mai înalt nivel în ceea ce privește autonomia, acustica și comportamentul dinamic, fără a compromite designul vehiculului.
În viitoarea gamă Renault, poziționarea între ele a viitoarelor electrice Renault 5 și Renault 4 va fi precum cea a actualelor Clio și Captur. Cele două show car-uri, 4EVER Trophy și Renault 5 Prototype, vor întruchipa conceptul Nouvelle vague la standul Renault de la Salonul Auto de la Paris.
La fel ca strămoșul său, viitorul vehicul prefigurat de 4EVER Trophy va fi „Made in France”. Datorită trăsăturilor pe care le au în comun, toate vehiculele de pe platforma CMF-BEV vor fi fabricate în cadrul hub-ului ElectriCity din nordul Franței.
Cmentariile sunt închise