(video) Paris 2026: Premieră mondială – Noile modele FIAT Grizzly
După lansarea modelului Grande Panda, constructorul italian FIAT își extinde gama de vehicule de familie prin prezentarea primelor imagini și detalii despre noul Grizzly. Cele două modele sunt proiectate pe o platformă globală comună (marcând revenirea mărcii italiene în segmentul C) și au fost concepute pentru a satisface cerințele clienților din peste 100 de țări, acoperind trei regiuni strategice majore: Europa, Orientul Mijlociu și Africa, precum și America de Sud (LATAM).
Așa cum a subliniat Olivier Francois, CEO FIAT și Global Chief Marketing Officer în cadrul grupului Stellantis, cele două caroserii completează oferta mărcii prin formate distincte adaptate nevoilor zilnice ale familiilor. Proiectul reconfirmă rolul FIAT ca una dintre cele mai internaționale mărci ale grupului. În continuare, primele informații disponibile la moment:
Premieră de Ziua FIAT și debut public la Salonul Auto de la Paris
Primul debut a noilor Grizzly a avut loc de fapt pe 11 iulie, zi în care marca FIAT a sărbătorit 127 de ani de la înființare. Dezvăluirea s-a realizat prin intermediul unui videoclip dedicat, conceput în jurul unui cadru neașteptat: biroul de stare civilă dintr-o localitate italiană. Olivier Francois a prezentat noile modele la ghișeul stării civile, transformând un moment birocratic clasic într-o sesiune ad-hoc de test drive.
După această avanpremieră digitală, ambele modele și-au făcut prima apariție publică oficială în această săptămână la Salonul Auto de la Paris. Exemplare expuse sunt în echiparea de top La Prima, alături de o motorizare mild hybrid cu 145 CP.
Două caroserii compacte
Deși împărtășesc aceeași filozofie de design și o amprentă la sol redusă de sub 4.5 metri lungime, cele două vehicule propun profiluri și proporții adaptate stilurilor diferite de viață. Varianta Grizzly este un SUV versatil și spațios, ce măsoară exact 4.4 metri în lungime. Proporțiile sale mai verticale și compacte maximizează volumul interior, în special la nivelul înălțimii habitaclului.
Versiunea Grizzly Fastback se extinde la o lungime de 4.5 metri și propune o siluetă mai dinamică, având o linie a plafonului plonjantă și elegantă. În ciuda dimensiunilor exterioare compacte, ambele modele stabilesc un nou punct de referință în materie de spațiu interior, oferind un volum total al habitaclului de 3.5 metri cubi.
Un pilon central în poziționarea noilor modele îl reprezintă și capacitatea de încărcare a bagajelor, ambele variante oferind valori de top în clasa lor. Modelul Grizzly dispune de un volum al portbagajului de 545 de litri, ideal pentru activitățile zilnice urbane și călătoriile de familie. De cealaltă parte, Grizzly Fastback oferă 608 litri. Această valoare transformă varianta Fastback în cel mai spațios automobil din categoria sa în rândul vehiculelor cu o lungime totală de sub 4.5 metri.
La nivel estetic, ambele modele se disting printr-o semnătură luminoasă cu tehnologie LED, un interior rafinat cu atenție la detalii și o paletă de configurare ce include șapte culori vibrante pentru caroserie.
Propulsoare și calendar de lansare
Gama Grizzly oferă libertate deplină de alegere în privința motorizărilor. Oferta comercială va include motoare pe benzină, sisteme mild hybrid, dar și variante complet electrice (BEV).
În funcție de regiunea de comercializare și de opțiunea de propulsie aleasă, transmisia este asigurată de cutii de viteze manuale sau automate. Gama de tehnologii integrate la bord a fost concepută pentru a simplifica utilizarea zilnică, oferind un mod de operare intuitiv pentru conducătorul auto și pasageri.
Proiectul industrial presupune distribuirea producției în mai multe fabrici globale, asigurând flexibilitate și proximitate față de piețele cheie. În regiunea europeană, gama va fi introdusă începând cu al doilea semestru al anului curent, lansarea comercială efectivă fiind programată din ultimul trimestru al anului 2026.
Ambele modele vizează un preț de pornire atractiv de aproximativ 20.000 de euro pe piața europeană. Deschiderile oficiale ale comenzilor în Europa vor avea loc din 5 ianuarie 2027, toate versiunile de propulsie fiind disponibile chiar din prima zi. Primele teste internaționale de presă sunt programate să se desfășoare în februarie 2027.
GALERIE FOTO:
























Cmentariile sunt închise