(video) Podul dintre punctele de trecere ale frontierei Leuşeni-Albiţa a fost reparat cu succes

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

S-au finalizat lucrările de reparație la podul amplasat pe drumul expres M1, situat la frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina, km 0.

Comisia de recepție a constatat că lucrările au fost executate conform standardelor de calitate impuse, respectând proiectul de execuție și normativele în vigoare. Astfel, circulația rutieră și pietonală pe pod a fost redeschisă cu succes.

În cadrul proiectului, antreprenorul a efectuat lucrări de reparație la calea podului, suprastructura și infrastructura acestuia. Lucrările au inclus: consolidarea pilei și albiei cu piatră brută; consolidarea sfertului de con cu beton armat; colmatarea etanșeității dintre betoane la sfertul de con; consolidarea cu anrocament a sfertului de con; hidrofobizarea intradosului suprastructurii; așternerea stratului din beton asfaltic; montarea parapetului de siguranță; instalarea rosturilor de deformație; aplicarea marcajului rutier; montarea indicatoarelor rutiere.

Podul peste râul Prut, M1, km 0, are o lungime de 163.6 m și o lățime de 8.84 m, dintre care partea carosabilă constituie 7 m, iar cele 2 trotuare câte 0.7 m fiecare. În anul 2022, podul de șosea supus reabilitării a fost traversat de aproximativ 763.000 de autoturisme, 297.000 de camioane și 46.000 de autocare, iar numărul total de pasageri care l-au tranzitat a fost de aproximativ 3.8 milioane.

Era în starea aceasta:

Acum este:

Cmentariile sunt închise