(video) Polestar şi Allebike au făcut echipă pentru a realiza o bicicletă care costă cât un Logan nou

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Polestar, marca suedeză de mașini electrice premium de performanță, dezvăluie o bicicletă de munte construită manual, cu un design și componente unice, proiectată în colaborare cu producătorul suedez de biciclete premium, care este şi o afacere de familie – Allebike.

Bicicleta Allebike Alpha Polestar edition va fi vândută într-o ediție limitată de doar 100 de exemplare.

Bicicleta de munte în ediție limitată este o versiune specială a modelului versatil Alpha de la Allebike. Cadrul special, ușor și rigid, din polimer ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), a suferit intervenții comune ale Polestar și Allebike în termeni de design şi inginerie. Cu o geometrie modernă, dezvoltată pentru clasa populară „downcountry”, bicicleta este gata să abordeze orice teren.

O poziție de ședere mai dreaptă permite urcușuri eficiente, iar un unghi de atac de 65 de grade are ca rezultat mai multă încredere atunci când se coboară într-o pantă. Limbajul de design minimalist al lui Polestar este clar vizibil cu o formă mai unghiulară a cadrului, un nou braț posterior oscilant simetric și un traseu intern al cablurilor. Un scaun reglabil telescopic wireless este standard, iar schimbarea vitezelor fără fir este o caracteristică tehnică opțională.

Ediția limitată are şi culoarea perfect coordonată cu mașinile Polestar: va fi disponibilă doar în două culori metalizate mate – Snow şi Space. Unice pentru bicicleta de munte mai sunt amortizoarele și detaliile vopsite în Swedish gold, aceeași nuanţă ce caracterizează elementele pachetului de performanță disponibil pentru Polestar 2.

La fel ca mașinile Polestar, bicicleta cu suspensie completă este echipată cu amortizoare Öhlins de ultimă generație. Versiunile aurii Polestar ale suspensiei pneumatice Öhlins RXF34 m.2 29, cu cursă de 130 mm pentru amortizoarele frontale și TTX1Air cu o cursă de 120 mm (amortizorul posterior) sunt reglate special pentru a oferi bicicletei de munte performanțe optime.

Fiecare bicicletă este construită manual de Allebike în Alingsås, aflat la mai puțin de o oră de sediul global Polestar din Göteborg, Suedia. Este un nou produs emblematic din magazinul web Polestar Additionals și va fi vândută exclusiv online, într-o singură mărime și în două culori, pentru aproximativ 9.500 de euro, preţul de start al unei Dacia Logan în Republica Moldova.

GALERIE FOTO:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata