(video) Premieră: Aston Martin are gata singurul hypercar de curse de anduranță cu motor V12
Aston Martin începe un nou capitol palpitant în istoria sa ilustră de competiții, odată cu dezvăluirea Valkyrie Hypercar – un automobil de curse pur, crescut de pe șosea, care va readuce marca britanică în vârful curselor de anduranță. Mașina este candidatul principal pentru victoria finală la Le Mans.
Valkyrie, singurul concurent derivat dintr-un hypercar omologat pentru circulația pe drumurile publice, este prima mașină de curse construită în conformitate cu reglementările FIA “Hypercar” care va concura atât în Campionatul Mondial de Anduranță FIA [WEC], cât și în Campionatul IMSA WeatherTech Sportscar Championship [IMSA] din SUA.
Aceasta își va face debutul în competiția mondială atunci când echipa Aston Martin THOR va înscrie două mașini în runda inaugurală a WEC 2025, la Qatar 1812Km pe 28 februarie.
Noua mașină, dezvoltată de Aston Martin Performance Technologies și THOR, este unică în divizia de top Hypercar prin faptul că este singura dintre contemporanii săi care își trage rădăcinile dintr-o mașină existentă de serie cu performanțe extreme!
Valkyrie Hypercar, cu șasiu din fibră de carbon optimizat pentru curse, este propulsat de o versiune modificată, cu ardere slabă, a senzaționalului motor V12 natural aspirat de 6.5 litri, construit de Cosworth, care, în forma standard de pe mașina stradală, ajunge la 11.000 rpm și dezvoltă peste 1000 CP.
Unitatea de propulsie este îmbunătățită și adaptată pentru a îndeplini criteriile de performanță ale clasei Hypercar și dezvoltată pentru a rezista rigorilor competițiilor de top pe distanțe lungi. Mașina de curse a britanicilor este singura din competiția actuală care utilizează un V12, restul concurenților optând pentru unități V8 sau V6. Important mai este de menționat lipsa vreunui supliment hibrid!
În ceea ce privește fiabilitatea și durabilitatea, reglementările hypercar, inclusiv o limită de putere de 500 kW (680 CP), oferă avantaje pentru un V12 care a avut robustețea încorporată încă de la început pentru a se potrivi cu ciclul său de utilizare ridicat ca mașină de șosea. Pentru curse, eficiența consumului de combustibil a devenit un obiectiv special al dezvoltării.
Cutia de viteze este una secvențială Xtrac cu șapte trepte, operată de un schimbător de viteze semi-automat cu padele.
În ceea ce privește aerodinamica
Evoluția hipercarului Valkyrie a fost dezvoltată pentru a îndeplini criteriile de omologare ale regulamentului și a fost permisă de baza solidă înrădăcinată în mașina de șosea, creată de arhitecții săi, Marek Reichman, Chief Creative Officer Aston Martin, și Adrian Newey – care în martie 2025 se alătură Aston Martin în calitate de managing technical partner al echipei de Formula 1.
Transformarea de la mașina de șosea la cea de curse este dictată în principal de reglementările tehnice ale FIA, scrise pentru parametrii specifici ai competiției, atât în ceea ce privește siguranța, cât și performanța. Pentru a face față provocărilor cursei, inclusiv schimbarea rapidă a pilotului și a pneurilor și realimentarea în timp real la opririle la boxe, plus posibilitatea contactului între mașini, dezvoltările includ schimbarea rapidă a caroseriei față și spate, un cuplaj de realimentare rapidă într-un singur punct, un sistem de cric pneumatic de mare viteză încorporat în șasiu și un cockpit al pilotului optimizat pentru siguranță, acces rapid și vizibilitate.
Configurația suspensiei de curse prezintă brațe duble în față și în spate, cu arcuri cu bare de torsiune acționate prin tijă, cu amortizoare laterale și centrale reglabile. Valkyrie rulează cu anvelope Michelin Pilot Sport de 18 inch, care sunt obligatorii conform regulamentelor Hypercar.
Echipa THOR (The Heart of Racing) va fi compusă din echipajele
În WEC:
- Valkyrie #007: Harry Tincknell, cel mai recent câștigător al clasei britanice a Aston Martin la Le Mans + conaționalul și starul în ascensiune al anduranței Tom Gamble.
- Valkyrie #009: Triplul campion mondial FIA GT Marco Sørensen (DEN) + câștigătorul cursei clasei WEC LMGT3 Alex Riberas (ESP).
În IMSA:
- Valkyrie #23: candidatul la campionatul IMSA GTD Pro 2024 Ross Gunn (GBR) și campionul clasei GTD 2022 Roman De Angelis (CDN). În cadrul maratonului Le Mans, ambii se vor alătura echipajelor care necesită câte trei piloți.
Mașinile pentru WEC au o livrea verde, sinonimă cu multe dintre marile glorii ale sporturilor cu motor britanice de la Le Mans. Singura mașină care va concura în IMSA are o versiune specială a livrelei albastre distinctive THOR.
Cmentariile sunt închise