(video) Premieră europeană: Noul Suziki Ignis facelift poate fi hibrid şi dotat cu transmisie CVT
Ignis-ul a fost supus unui facelift, având acum o “coafură” reînnoită și sistem de propulsie modern. Deși păstrează caracteristicile iconice ale modelului actual, noul Ignis își consolidează și mai mult poziția unică ca singurul SUV ultra-compact al mărcii. A primit printre altele o grilă de radiator și bare de protecție noi, culori interioare rafinate și un motor îmbunătățit în eficiență datorită implicării lui într-un sistem mild hybrid!
Ce schimbări a adus facelift-ul modelului compact:
- O nouă grilă de radiator.
- Bare de protecție față/spate noi, cu inserţii argintii sub formă de trapez.
- Paleta de culori pentru caroserie include 11 nuanţe într-un singur ton şi şapte în dublu ton, inclusiv trei noi opţiuni: Caravan Ivory Pearl Metallic, Rush Yellow Metallic, Tough Khaki Pearl Metallic.
- În completarea stilului caracteristic al exteriorului, interiorul lui Ignis a fost proiectat cu un stil urban futurist și linii orizontale mărețe care transmit lățime și un sentiment de spațiu. Au apărut noi accente în nuanţe gunmetal grey sau blue pentru a se potrivi cu tapiţeria scaunelor care poate fi de culoare gri sau albastră.
- Panou de instrumente cu ceasuri de bord actualizate cu un contrast de alb-negru pentru o compoziţie mai simplă.
- Motorul natural aspirat K12D 1.2 DUALJET actualizat, care alimentează noul Ignis facelift, a primit un nou sistem de injecție dublă și oferă atât un răspuns puternic, cât și o eficienţă ridicată în ce priveşte consumul. Acest echilibru la nivel înalt este posibil prin avantaje precum: prezenţa unui sistem VVT-iE, a unei pompe de ulei cu volum variabil și jeturi de răcire prin pistoane electrice.
- Eficiența consumului este îmbunătățită și mai mult atunci când motorul cu combustie este asociat cu un sistem mild hybrid alimentat de o baterie litiu-ion cu o capacitate extinsă de la 3 la 10 Ah. Sistemul transformă energia cinetică generată în timpul decelerației în energie electrică încărcată în bateria litiu-ion, ulterior folosită de un mic motor electric pentru a ajuta motorul termic atunci când se accelerează, pentru menţinerea unui consum redus de combustibil.
- Acum disponibilă ca o opțiune este o transmisie CVT.
- Tracţiunea rămâne standard pe puntea din faţă, însă opţional poate fi şi una integrală.
- Printre altele, pe modelul în specificaţie japoneză a apărut încălzire pentru scaunele faţă, funcţie de deconectare ulterioară a farurilor după ce maşina a fost încuiată şi un complex de sisteme de asistenţă actualizat.
Suzuki Ignis facelift va începe să intre pe piaţa europeană din aprilie 2020.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise