(video) Premieră în SUA: Noile Dodge Charger SRT Hellcat & Scat Pack Widebody
Dodge are în gamă un sedan interesant şi popular peste ocean – Charger. Deşi acesta în versiune “civilă” are nişte modificări discrete pentru “familii liniştite”, producătorul încearcă să-i menţină imaginea generală sportivă prin intermediul modelelor de top, cele mai puternice, anume acestea fiind actualizate cel mai des.
Aşa s-a întâmplat şi în această noapte. Peste ocean (pe timp de zi), Dodge a organizat un eveniment de prezentare a unei noi versiuni (mai exact pachet standard) pentru Charger SRT Hellcat, model care încă păstrează titlul de cel mai puternic sedan de serie din lume.
Maşina nouă care va fi disponibilă în gama anului 2020 are prefixul Widebody. Acest lucru înseamnă un kit exterior aerodinamic modificat pentru a include nişte bosaje extinse în zona arcurilor roţilor, care au mărit lăţimea automobilului cu 90 de mm. Din punct de vedere estetic arată bine, însă nu ar fi fost instalate dacă nu ar fi avut şi nişte proprietăţi aerodinamice.
În același timp, un astfel de sedan are nişte ecartamente mărite, dar şi o suspensie modificată cu arcuri noi (cele frontale sunt mai rigide cu 1/3), amortizoare de şoc adaptive marca Bilstein cu trei moduri de funcționare și bare stabilizatoare cu o grosime mai mare.
“Încărcătorul” mai lat are acum anvelope de performanţă all season Pirelli 305/35 ZR20, frâne mai puternice Brembo cu etriere cu câte șase pistoane pe puntea din faţă (câte patru pe spate) și o servodirecţie electrică reconfigurată, care are acum trei moduri de operare (diferenţa se simte în efortul depus pentru întoarcerea volanului).
Încă o deosebire faţă de un SRT Hellcat este o grilă de radiator cu alt design şi un spoiler diferit pe capacul portbagajului. La interior apar inserţii din fibră de carbon, meniuri speciale ale sistemului de telemetrie, sistem multimedia exclusiv Uconnect 4C, scaune încălzite şi ventilate, volan încălzit şi acoperit cu Alcantara, printre altele.
Motorul V8 Supercharged de 6.2 litri (717 CP/881 Nm) și cutia de viteze automată cu opt trepte nu au fost atinse. Cu tracţiune spate şi un sistem Launch Control în combinaţie, modelul poate accelera de pe loc şi până la 97 de km/h în 3.6 secunde. Un sfert de milă (402 metri) îl poate parcurge în 10.96 secunde, iar viteza maximă este limitată la 315 km/h.
Intervenţiile în aerodinamică şi suspensie l-au făcut mai rapid pe pistă: o distanţă de 3.4 km o parcurge cu 2.1 secunde mai repede decât predecesorul cu un corp îngust.
Aşa-zisul pachet Widebody poate fi, de asemenea, comandat pentru versiunea sport mai accesibilă – Charger Scat Pack. În gama de modele va rămâne modelul cu o caroserie obişnuită, asta însemnând că noul bodykit şi suspensia modificată sunt disponibile ca opţiuni.
Şi acest sedan păstrează sub capotă motorul V8 natural aspirat de 6.4 litri (492 CP/644 Nm), dar şi cutia de viteze automată cu opt trepte. Timpul necesar accelerării de pe loc şi până la 97 de km/h este de 4.3 secunde.
Un sfert de milă o poate parcurge în 12.4 secunde, iar o distanţă de 3.4 km o parcurge cu 1.3 secunde mai repede decât maşina cu un corp îngust.
Noile Dodge Charger SRT Hellcat Widebody şi Dodge Charger Scat Pack Widebody vor fi disponibile pentru comandă din toamna acestui an, iar în vânzare vor apărea abia la începutul lui 2020.
În prezent, un Charger Scat Pack costă de la 40.000 de dolari, iar un SRT Hellcat de la minim 67.500 de dolari.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise