(video) Premieră în SUA: Noul Cadillac Escalade – cu până la 426 CP sub capotă şi 36 de difuzoare în habitaclu
În această pentru noi noapte, peste ocean a avut loc premiera programată a noii generaţii Cadillac Escalade, a cincea la număr. SUV-ul este o ofertă şi mai luxoasă faţă de noile GMC Yukon/Yukon XL şi Chevrolet Tahoe/Suburban, modele care au fost arătate la fel de curând şi au toate la bază o platformă comună, caroserie, motorizări şi alte componente tehnice.
Singura deosebire dintre ele este la capitolul design exterior şi interior, dar şi nivel/tipuri de dotări, unele dintre care sunt exclusive pentru fiecare.
După cum s-a vorbit şi în cadrul prezentării, noul Escalade a primit şi va încerca să cucerească clienţi cu noua identitate estetică a mărcii, cu noi faruri LED adaptive orizontale în locul unora verticale, însă ceea ce este făcut să amintească de generaţia precedentă sunt luminile de zi verticale şi stopurile reformatate uşor.
Noul Escalade a devenit vizibil mai mare decât predecesorul său: ampatamentul versiunii standard a crescut cu 125 mm (până la 3.071 mm), iar lungimea totală – cu tocmai 203 mm, până la 5.382 mm. Lățimea (2.059 mm) și înălțimea (1.948 mm) au rămas aproape neschimbate.
Modelul Escalade ESV cu ampatament şi mai lung a primit alţi 105 mm la acest capitol (până la 3.407 mm), iar lungimea îi este acum mai mare cu 69 mm (5.766 mm în total), devenind cel mai lung dintre fraţii săi de platformă!
Pe lângă linia de nivele de echipare compusă din cele numite Luxury, Premium Luxury şi Platinum Luxury, mai nou clienţii vor avea opțiunea de a-şi comanda un Escalade Sport/Platinum Sport cu o grilă de radiator sub formă de plasă şi multe elemente de culoare neagră în locul celor cromate, ceea ce vine să-i ofere SUV-ului impunător un aspect mai dinamic.
Indiferent de echipare, standard din uzină maşina vine cu roţi cu jante de 22 de inci în anvelope all season P275/50.
Habitaclul a fost reformatat complet şi cireaşa de pe tort o constituie bordul, un cockpit digital foarte atrăgător, care vine să uimească cu un panou OLED curbat şi orientat spre conducătorul auto. Cadillac afirmă că această dotare reprezintă o premieră în industria auto!
Diagonala totală a panoului este de 38 de inci, însă în realitate este format din trei ecrane separate: un panou de bord digital exact în spatele volanului de 14.2 inci, un ecran tactil auxiliar în partea stângă a volanului de 7.2 inci şi evident un ecran tactil în dreapta volanului, cu o diagonală de 16.9 inci, pentru controlul sistemului multimedia.
Creatorii susțin că ecranele au o rezoluție care este de două ori mai mare decât cea standard 4K și redau cea mai mare gamă de culori dintre toate folosite în prezent în industria auto.
Mai jos, pe consola centrală, şi-a făcut loc un panou de control a sistemului de climatizare. Mai nou acesta este format dintr-un ecran subţire cu afişaje, iar comenzile sunt realizate prin butoane fizice în locul unora tactile cum era anterior. Încă o remarcă ar fi că sertarul pentru mănuşi, din bord din faţa pasagerului din dreapta şoferului, are acum un mâner cu lacăt mecanic în loc de un buton tactil deghizat şi un mecanism electronic de blocare.
Pentru a nu încurca nimic în a vizualiza frumosul cockpit digital, levierul impunător al cutiei de viteze din spatele volanului a fost eliminat şi acesta a fost înlocuit cu un joystick tradiţional, poziţionat mai jos pe consola centrală ridicată. Tot acolo se află un alt joystick rotativ prin care se poate interveni manual în sistemul multimedia.
Noul Escalade va pune la dispoziţie opt opțiuni de decor interior, iar pe lângă acoperirea panourilor dure cu piele, pentru prima dată poate fi comandată o ţesătură scumpă care combină lână cu alte materiale textile.
Încă o premieră în industrie reprezintă sistemul audio de pe acest SUV, unul de la AKG! Până acum compania austriacă niciodată nu a dezvoltat vreun sistem audio care să apară pe vreo maşină de serie, ci doar oferea echipamente de studio sau de folosire casnică. Sistemul de bază AKG Studio este compus din 19 difuzoare și 14 canale, iar contra cost se oferă un complex AKG Studio Reference care include trei amplificatoare, 28 de canale și tocmai 36 de difuzoare! Cu acesta din urmă, fiecare pasager de pe scaunele faţă îşi poate regla individual volumul în zonă!
Puterea lor totală nu se anunţă deocamdată, însă putem spune că cele 36 de difuzoare reprezintă un nou record într-o maşină de serie. Anterior acesta era deţinut de sistemul Meridian Signature care poate fi comandat pe modele Range Rover: 29 difuzoare şi 1.700 waţi putere!
Lista de echipamente poate fi cuprinsă din: sistem de climatizare pe trei zone şi un set de camere la 360 de grade, un acoperiş panoramic, o pereche de ecrane de 12.6 inci pentru divertismentul pasagerilor din spate, o oglindă retrovizoare cu ecran integrat ce redă imagini de pe o cameră superioară spate, sistem Night Vision cu o cameră infraroşu frontală, sistem de conectare a unor camere exterioare pentru vizualizarea imaginilor pe ecranul sistemului multimedia (de exemplu dacă sunt montate pe o remorcă), sistem soft close pentru uşi, sistem de navigaţie cu realitatea augmentată, porturi USB (două Type-A şi cinci Type-C) şi HDMI, scaune reglabile electric în 12 poziţii sau opţional în 16 poziţii şi cu masaj, scaune din primul şi al doilea rând încălzite, volan încălzit, scaune, volan şi oglinzi retrovizoare cu memorie, sistem de ionizare a aerului, portbagaj acţionat electric, ştergătoare de parbriz sensibile la apă, NFC, încărcare wireless pentru telefoane, etc.
În linii generale, interiorul SUV-ului de nouă generație a devenit vizibil mai spațios. Deja din versiunea cu ampatament standard, al treilea rând de scaune se mândrește cu 40% mai mult spațiu pentru picioarele pasagerilor. Volumul portbagajului din spatele celui de-al treilea rând este de tocmai 722 litri (conform standardului american SAE) şi se poate mări până la 3.089 de litri dacă scaunele din al doilea şi al treilea rând sunt rabatate. Cifrele la acest capitol pentru Escalade ESV sunt de 1.214 şi 3.585 de litri respectiv.
Trecând la partea tehnică, după cum am menţionat anterior, la fel ca rudele făcute de Chevrolet și GMC, noul Escalade are un şasiu cadru ranforsat și o suspensie spate independentă în locul unei punţi netăiate. Standard, suspensia independentă pe ambele punţi îi este formată din arcuri și amortizoare pasive, iar pentru o taxă suplimentară, ca şi anterior, poate fi pusă suspensia Magnetic Ride Control cu amortizoare adaptive. În plus, o altă opţiune lansată pe model în premieră o constituie o suspensie pneumatică adaptivă pe ambele punţi cu funcţie de reglare a gărzii la sol (poate micşora garda la sol cu 51 de mm când are loc îmbarcarea şi debarcarea în maşină).
În mod tradițional, se va putea alege între o tracţiune spate (care vine standard) și un sistem de tracțiune integrală (cu ambreiaj pentru conectarea punţii faţă și un demultiplicator). Versiunile 4×4 mai sunt echipate cu o unitate mecanică de blocare automată a diferenţialului de pe puntea din spate, în timp ce opţional este un Electronic Limited Slip Differential (eLSD). Servodirecţia maşinii este asistată electric, iar mecanismele de frânare includ discuri ventilate şi ABS.
Sub capotă, spre deosebire de noile Chevrolet Tahoe şi GMC Yukon, sunt doar două motoare la alegere în loc de trei, printre care şi un turbo diesel! Un astfel de tip de motor este o altă premieră în istoria de 22 de ani a modelului. Unitatea Duramax cu şase cilindri în linie şi un volum de 3.0 litri produce 281 CP și 623 Nm.
Un V8 natural aspirat folosit şi anterior, dar acum modernizat cu sistem de injecție directă a benzinei, un schimbător de faze pe singurul arbore cu came și un sistem de deconectare a cilindrilor la sarcini mici, printre altele, este oferit standard! Are un volum de 6.2 litri şi oferă 426 CP şi 623 Nm de cuplu.
Toate motoarele sunt cuplate la o cutie de viteze automată cu zece trepte Hydra-Matic 10L80, dezvoltată împreună cu cei de la Ford.
Noul Escalade mai poate fi echipat cu cea mai recentă versiune a sistemului Cadillac Super Cruise, în premieră lansat în acest segment de maşină, ceea ce reprezintă un sistem de pilotare semi automatizată de nivel III! Complexul electronic, care, pe lângă mulți senzori include și un LIDAR, poate prelua controlul maşinii atunci când rulează pe o autostradă, permițând șoferului să-și ia mâinile de pe volan și picioarele de pe pedale pentru a se odihni puţin, însă oricum trebuie să fie atent şi gata să intervină.
Mai nou, sistemul are funcția de comuta automat banda de rulare pentru a depăşi maşinile din cale! Şoferul trebuie doar să se asigure de siguranţa manevrei şi să includă semnalizatorul de direcţie. În rest SUV-ul va face toate lucrurile singur. Vezi cum funcţionează într-un clip din galeria video de mai jos.
Lista sistemelor de asistenţă şi protecţie include (aproape toate fiind standard în echiparea Platinum Luxury): Front Automatic Braking, Front & Rear Park Assist, Automatic Emergency Braking, Front Pedestrian Detection, Rear Pedestrian Detection, Safety Alert Seat, Lane Keep Assist, Forward Collision Alert, Adaptive Park Assist, Head-Up Display, Rear Camera Mirror, Lane Keep Assist with Lane Departure Warning, Side Blind Zone Alert, Rear Cross Traffic Alert, Lane Change Alert, Night Vision, Adaptive Cruise Control – Advanced, Enhanced Automatic Emergency Braking, Reverse Automatic Braking şi Automatic Safety Belt Tightening.
Ca și până acum, noul Cadillac Escalade va fi produs la uzina din Arlington (Texas), unde sunt realizate și toate celelalte modele-soră. În total 1.4 miliarde de dolari au fost investiți în modernizarea întreprinderii în ultimii patru ani.
Pe piața americană, noul Escalade va apărea din al treilea trimestru al acestui an. Un preţ de start nu a fost anunţat la moment.
Evenimentul de prezentare în reluare:
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
GALERIE VIDEO:
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise