(video) Premieră la Goodwood: Noul Radical Rapture – jucărie stradală de la un producător de maşini de curse

Radical Sportscars, un producător britanic de maşini sportive (inclusiv pentru campionatul FIA WEC), care din august 2009 şi până în septembrie 2017 a deţinut un record de timp pe Nurburgring printre modelele stradale, a venit la Festivalul de Viteză de la Goodwood cu o nouă jucărie.

Noul Radical Rapture a trecut deja toate testele necesare și a primit permisiunea de a rula perfect legal pe drumurile publice.

Acest super automobil compact este construit pe baza unui șasiu ușor, care, combinat cu o caroserie aerodinamică din materiale compozite, îi oferă o forţă de apăsare impresionantă (deşi neanunţată). De asemenea, inginerii l-au echipat cu un spoiler cu două nivele şi un difuzor de aer.

În compartimentul motorului poziţionat central se află o unitate turbo EcoBoost cu patru cilindri şi un volum de 2.261 cm³. Deşi iniţial propulsorul este asamblat de către Ford, cei de la Radical după ce îl primesc îi schimbă sistemul de turbo compresie şi principiul de funcţionare al supapelor de admisie.

După toate îmbunătățirile făcute, motorul ajunge să producă 355 CP şi 434 Nm de cuplu. Acesta este cuplat la o cutie de viteze secvenţială de tip transaxle, cu un diferenţial integrat Quaife ATB şi padele în spatele volanului, prin care puterea este transmisă roţilor din spate. Cu această combinaţie poate face 0-97 de km/h în 3.0 secunde, 0-160 km/h în 8.4 secunde şi poate atinge maxim 265 km/h.

Suspensia mașinii este pregătită atât pentru utilizare în condiții urbane/extra urbane, cât şi pentru circuite. Cabina include două scaune de curse pentru pasageri, cu centuri care se prind în mai multe puncte, un panou de bord minimalist cu un ecran şi un volan multifuncțional. Cu toate acestea, interesant este că pentru reglarea oglinzilor retrovizoare se foloseşte un buton-joystick de pe modele Ford mai vechi 🙂

Radical Sportscars nu a dezvăluit încă detalii cu privire la preţul noului model, însă a comunicat că deja a primit comenzi de la clienţi din Franţa şi Germania. Livrările sunt programate pentru începutul lunii august.

Pe lângă maşină, producătorul va oferi clienților un pachet individual de “practică” pe circuit, astfel încât fiecare proprietar să poată învăţa să profite din plin, dar în siguranţă, de potențialul achiziției.

Amintim că tot la Goodwood a debutat şi un rival al acestui Radical – noul BAC Mono R.

Evenimentul de prezentare în reluare:

Broşură cu detalii şi caracteristici tehnic detaliate:

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise