(video) Premieră: Lamborghini Squadra Corse prezintă noul Huracán GT3 EVO2, versiunea de curse a lui Huracán STO

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Lamborghini prezintă noul Huracán GT3 EVO2, proiectat și dezvoltat de Squadra Corse din Sant’Agata Bolognese pe baza modelului stradal Huracán STO, cu care împărtășește elemente de design importante, tracțiunea spate și un motor V10 aspirat natural, care în versiunea rutieră oferă 640 de cai putere.

Este a treia generaţie de maşină de curse bazată pe modelul Huracán.

Caracteristici cheie:

  • În comparație cu Huracán GT3 EVO, care a fost omologat în 2019 și bazat pe modelul stradal Huracán EVO, noul GT3 EVO2 respectă pe deplin noile reglementări tehnice FIA ​​2022 și prezintă soluții aerodinamice, dar şi un sistem de admisie complet noi. 
  • Designul inconfundabil al prizei de aer hexagonale și aripioarele din spate sunt derivate din cele ale lui Huracán STO, contribuind la un sistem de admisie mai eficient și la un echilibru mai bun al mașinii. Airscoop-ul de pe acoperiş este conectat la un snorkel, înlocuind prizele de aer laterale, care canalizează în mod optim fluxul de aer direct în motor, rezultând o mai mare capacitate de răspuns la cerințele șoferului. 
  • Introducerea a 10 corpuri acționate electronic ale clapetelor de acceleraţie crește eficiența V10-ului cu supape de titan. Întregul sistem, proiectat de Lamborghini Squadra Corse, este fixat pe motor cu doar patru șuruburi, o soluție introdusă pentru prima dată pe Essenza SCV12, pentru a facilita lucrările de întreținere.
  • Caroseria integral din fibră de carbon prezintă un design musculos creat în colaborare cu Centro Stile al Lamborghini. 
    • Noile splittere, difuzorul și panourile de sub caroserie sporesc eficiența aerodinamică.
    • Podeaua din fibră de carbon, acoperită cu fibră Zylon de înaltă rezistență, împreună cu noul difuzor, oferă o forță aerodinamică mai mare decât generația actuală GT3 EVO. 
    • Alte inovații includ aripa spate, care este montată pe suporturi din aliaj de aluminiu (Ergal 7075 T6), inspirați de cei ai lui STO. Noile suporturi permit o mai mare precizie în reglarea aripii în comparație cu cele ale modelului EVO.
  • Rollcage-ul reproiectat şi găsit în cabină, cu introducerea a doi stâlpi în spate, alături de noile panouri laterale de tip fagure din carbon-kevlar, deja testate pe Essenza SCV12, sporesc siguranța în caz de impact asupra ușilor în conformitate cu reglementările FIA ​​2022. Geamurile laterale din plexiglas sunt acum fixate pe panoul ușii din fibră de carbon prin intermediul unui inel de șuruburi pentru o mai mare rigiditate și fiabilitate structurală.
  • Sistemul de frânare a fost, de asemenea, actualizat cu noi etriere și plăcuțe concepute de Squadra Corse pentru a optimiza performanța atât în ​​cursele de anduranță, cât și în cursele de sprint. Aceste soluții, combinate cu TCS şi ABS, au fost dezvoltate pentru a face mașina ușor de controlat în condiții de aderență redusă.
  • lVa fi livrată clienţilor cu anvelope Pirelli P-Zero (325/680-18 pe față și 325/705-18 pe spate).

Livrările vor demara din a doua jumătate a anului 2022, iar modelul anterior Huracán GT3 EVO poate fi actualizat la specificațiile GT3 EVO2 printr-un evolution kit. Debutul său pe pistă va avea loc odată cu maratonul de 24 de ore de la Daytona, din ianuarie 2023.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/