(foto/video) Premieră mondială: Noul Audi e-tron GT și RS e-tron GT

La doi ani după prezentarea conceptului e-tron GT în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, Audi a anunțat în această seară primul gran turismo electric de serie din gama sa – Audi e-tron GT și versiunea sa de performanță RS e-tron GT.

Indiferent de versiunea aleasă, noul model își va bucura proprietarul cu un exterior extrem de bine desenat și dinamic. Silueta noului model (lungime de 4.99 metri, lățime de 1.96 metri, înălțime doar 1.41 metri) este foarte influențat de dorința germanilor de a îi oferi lui e-tron GT un coeficient aerodinamic foarte bun. Și asta le-a reușit, coeficientul aerodinamic este de doar 0.24!

Fiind o rudă foarte apropiată de a lui Porsche Panamera, noul Audi e-tron GT adoptă câte un electromotor pe fiecare din punțile sale. Astfel versiunea e-tron GT oferă 470 de cai putere și un cuplu maxim de 630 Nm!

Versiunea de performanță, RS e-tron GT este și mai interesantă – 590 de cai putere și 830 Nm! Însă prin apăsarea butonului Boost care oferă un plus de putere pe o perioadă de timp de 2.5 secunde, varianta e-tron GT poate oferi până la 523 de cai putere, în timp ce RS e-tron GT tocmai 637 de cai putere!

Mergând spre posibilitățile dinamice, aflați că 0-100 km/h este atins în 4.1 secunde de e-tron GT și în doar 3.3 secunde de versiunea RS. Viteza maximă pentru cele două este de 245 și respectiv 250 km/h!

Pe partea de suspensie, standard un e-tron GT vine echipat cu diferențial blocabil spate, amortizoare adaptive și mai multe moduri de selectare a stilului de mers. Opțional pe e-tron GT și standard pe varianta RS, se poate beneficia de suspensie pneumatică cu trei camere, blocaj controlabil pentru diferențialul spate. Ambele versiuni pot fi dotate opțional cu roți directoare spate.

Energia electrică este stocată în bateriile electrice cu o capacitate de 93 kWh. Noul e-tron GT se poate încărca de la o priză de 11 kWh sau 22 kWh, urmând ca de la o stație fast charge să se poată alimenta cu un maxim de 270 kWh! În ultimul caz e nevoie de o încărcare de doar 5 minute pentru ca mașina să meargă o distanță de aproape 100 km!

Autonima maximă este de 487 km obținuți în ciclul WLTP.

Noul Audi e-tron GT va fi asamblat în Germania, la uzina din Neckarsulm.

Galerie Foto
Audi e-tron GT

 

Galerie Foto
Audi RS e-tron GT

 

Cmentariile sunt închise