(video) Premieră mondială: Noul Ferrari Daytona SP3 de minim două milioane de euro
Un nou model marca Ferrari din noua serie de exclusivități, numită Icona şi lansată în 2018 odată cu debutul noilor Monza SP1 şi Monza SP2. Filosofia este de a reinterpreta, conform canoanelor stilistice actuale, unele dintre cele mai iconice “Roșii” din istorie prin serii speciale limitate, destinate să devină obiecte atemporale.
Daytona SP3 este un automobil cu o caroserie tip targa (cu acoperiş tare detaşabil), inspirată din legendarele prototipuri sportive din anii 1960. Modelul va exista într-o ediţie limitată.
Lansarea a avut loc spre seara zilei de ieri pe circuitul Mugello, ca parte a evenimentului Ferrari Finali Mondiali 2021 care marchează sfârşitul sezonului de curse Corse Clienti.
Caracteristici cheie:
- Dacă Monza SP1 și SP2 sunt un tribut adus modelelor anilor ’50, începând cu 166 MM din 1948, Daytona SP3 face un salt înainte de aproximativ 20 de ani și ne proiectează în epoca de aur a Sport prototipo, serie pe care Ferrari o va îmbrățișa din nou prin programul Hypercar în 2023, când îi vom vedea pe italieni concurând din nou în marile curse de anduranță, inclusiv Le Mans.
- Anul de referință este 1967, mai exact ziua de 6 februarie. Atunci, în cadrul cursei de 24 de ore de la Daytona, casa din Maranello a imortalizat un hat-trick istoric în fața rivalilor de la Ford, care apoi și-au revenit câteva luni mai târziu la Le Mans, triumfând din nou cu GT40. Echipa condusă de Mauro Forghieri a dominat celebra cursă americană cu un 330 P3/4, un 330 P4 și un 412 P, modele care s-au remarcat prin mixul câștigător de motor, șasiu, aerodinamică, dar şi eleganţă. În special în imaginea lui 330 P4 – una dintre cele mai fascinante mașini din toate timpurile.
- Anume acestor mașini sport emblematice noul Daytona SP3 (numărul din denumire celebrează hat-trick-ul) vrea să le aducă un omagiu. Și o face prin volume sinuoase și fluide, aripi senzuale pe care se sprijină oglinzile retrovizoare, un parbriz învăluitor care arată ca o picătură. Iar spatele este cea mai originală parte: întregul volum fațetat, format din linii orizontale suprapuse, ca la originalul 250 P5 Berlinetta Speciale, un concept din 1968 creat de Pininfarina, bazat pe un design al lui Leonardo Fioravanti, care ar fi trebuit să înlocuiască în curse modelul 330 P4 dacă nu s-ar fi efectuat nişte modificări în regulamentele sportive.
- Unul dintre aspectele fascinante ale modelului este aerodinamica sa (citiți mai multe și uimiți-vă de soluții în documentele atașate). Scopul a fost crearea unui automobil cu cea mai mare eficiență aerodinamică (și din punct de vedere al eliminării termice) fără a recurge la elemente active! Printre cele mai ingenioase soluții se numără, fără îndoială, cea a canalelor transportatoare de aer integrate în interiorul ușilor, întrucât masele radiante au fost deplasate spre centrul mașinii.
- Mai mult, aripioarele mici de la capetele barei de protecție frontale creează o direcționare şi canalizare a aerului în interiorul pasajelor roţilor pentru a reduce rezistența aerodinamică, ceea ce contribuie și la designul jantelor (în noi anvelope Pirelli P Zero Corsa de mărimea 265/30 ZR 20 pe faţă şi 345/30 ZR 21 pe spate) și al canalului care pleacă din compartimentul roții din față și ajunge în cel din spate.
- În partea posterioară a maşinii, întreaga suprafață a caroseriei a fost exploatată la maximum în toate direcțiile pentru a asigura cea mai mare sarcină verticală. Partea inferioară oferă soluții care remarcă, încă o dată, cât de departe a avansat compania din Maranello atunci când există problema gestionării aerului. În plus, terminațiile eșapamentului poziționate în partea superioară au făcut posibilă dezvoltarea unui difuzor de dimensiuni foarte importante care prezintă, în partea centrală, un fel de extractor dublu.
- Inima maşinii nu a fost în niciun fel electrificată. Este pus din nou cel mai puternic V12 natural aspirat, însă nu sub capotă, ci în spatele scaunelor, în limita ampatamentului. A fost preluată unitatea de 6.5 litri F140HB de pe noul 812 Competizione și formatată pentru un aspect mid-engine + puterea i-a fost crescută până la 840 de cai (697 Nm)! Motorul este cuplat la un F1 DCT cu şapte trepte.
- Capodopera numită F140HC se poate roti cu până la 9.500 rpm şi produce un sunet perfect. Contribuie la toate nişte biele din titan, suprafeţe cu acoperiri Dlc (diamant-like-carbon) pentru pistoane, admisie revizuită, optimizarea sistemului de injecție directă, etc. Se mai menționează că generează cu tocmai 30% mai puține emisii decât un 812 Superfast!
- Toate acestea se traduc în peste 340 km/h viteză maximă, 0-100 km/h în 2.85 secunde și 7.4 pentru a ajunge la 200 km/h.
- Accesul în habitaclu se face prin portiere “aripi de fluture” cu deschidere verticală. Scaunele profilate sunt o parte integrantă a șasiului, ceea ce a permis reducerea greutății și asigurarea unei poziţii de conducere ca într-o maşină de curse. Reglabile însă sunt setul de pedale şi volanul cu comenzi tactile, prin care se pot regla 80% din funcții fără a mișca mâinile. Singrurul monitor de 16 inci se află în spatele volanului.
- Greutatea uscată a maşinii este de 1.485 kg (1.77 kg per CP). Raportul de greutate e 48% pe faţă şi 56% pe spate. Șasiul este construit în întregime din materiale compozite (inclusiv din aviație, precum fibră de carbon T800, T1000 și kevlar) folosind tehnologii din Formula 1, unele care nu au mai fost utilizate în mașinile stradale de la LaFerrari, numit ultimul supercar din Maranello.
- Are o înălțime de doar 1.142 mm!
Modelul va fi făcut în doar 599 de exemplare. Preţul de start – 2.000.000 de euro!
Pentru cei care vor să cunoască mai multe:
[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2021/11/New-Ferrari-Daytona-SP3.pdf”][embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2021/11/New-Ferrari-Daytona-SP3-rus.pdf”]
GALERIE FOTO:
GALERIE FOTO:
(surse: Ferrari, Quattroruote, Motor1 Italia)
Cmentariile sunt închise