(video) Premieră mondială: Noul McLaren 765LT Spider

McLaren a ales mijlocul verii anului 2021 pentru a prezenta versiunea decapotabilă a supercarului 765LT. Noul McLaren 765LT Spider va exista la fel în doar 765 de exemplare precum coupeul, care este deja sold out!

https://www.youtube.com/watch?v=e6d4FlHHp5M

Caracteristici cheie:

  • Acoperișul electric retractabil, realizat complet din fibră de carbon dintr-o singură bucată, se poate instala sau scoate în doar 11 secunde, la viteze de până la 50 km/h.
  • Chiar și cu acoperișul instalat, o “lunetă” acționată electric poate fi coborâtă pentru a asculta coloana sonoră a mașinii.
  • Din punct de vedere tehnic și chiar dinamic imită coupeul! Astfel, cu cei 765 CP și 800 Nm generați de un V8 twin-turbo de 4.0 litri, poate face 0-100 km/h în 2.8 secunde, 0-200 km/h în 7.2 secunde, 0-300 km/h în 19.3 secunde, iar viteza maximă se ridică la 330 km/h. Un sfert de milă îi poate parcurge în 10.0 secunde.
  • Pentru că are rapoarte de transmisie optimizate pentru schimb mai rapid, noul 765LT Spider este cu 15% mai rapid în viteză decât 720S Spider.
  • După cum am notat, dinamica-i este similară cu cea a coupeului, chiar dacă este mai greu cu 49 kg decât el! Însă greautatea-i totală este de 1.388 kg, cu 80 mai puțin decât 720S Spider.
  • Astfel spus, are cel mai bun raport putere-greutate din segment – 598 CP per tonă.
  • Materialele ușoare de înaltă performanță, dotate cu tehnologii avansate din fibră de carbon, sunt la fel utilizate pentru componentele caroseriei. Componentele specifice de reducere a greutății includ: sistemul de evacuare din titan (-40% comparativ cu cel din oțel), materialele folosite pentru transmisie (aduse din Formula 1) și sticla mai subțire.
  • Are același pachet aerodinamic din fibră de carbon ca și coupeul: splitter frontal și podea frontală, praguri laterale, bare de protecție față/spate și un difuzor posterior. Aripa activă îi este însă calibrată în conformitate cu pozițiile acoperișului. Rezultatul: cu 25% mai multă forță de apăsare decât generează corpul lui 720S Spider.
  • Dinamica este la fel sporită față de un 720S Spider, prin: optimizări ale șasiului, cu arcuri și amortizoare LT personalizate, ecartament frontal crescut, gardă la sol micșorată pe puntea din față și o programare software unică pentru suspensia Proactive Chassis Control II.
  • Modelul se oferă standard cu jante forjate din aliaj, ultra-ușoare cu 10 spițe (19/20 inci), în anvelope personalizate Pirelli P Zero Trofeo R. Frâne carbo-ceramice cu discuri de 390/380 mm se ascund în spatele lor.
  • Interiorul mașinii este inspirat de cel găsit pe cele din motorsport, cu scaune de curse din fibră de carbon, tunel central din fibră de carbon (0.8 mm grosime), podea din fibră de carbon expusă la vedere și aplicații din Alcantara ușoară.
  • Sistemul de aer condiționat și cel audio nu sunt incluse standard pentru a economisi greutate, dar pot fi instalate fără costuri suplimentare.
  • Un pachet MSO Clubsport și MSO LT Black Pack sunt disponibile, plus multiple opțiuni MSO individuale.
  • Pentru cei care vor să ducă greutatea uscată a mașinii până la 1.278 kg mai există opțional oferta unor scaune Super-Lightweight din carbon, dezvoltate inițial pentru Senna. Sunt cu o treime mai ușoară, fiecare carcasă cântărind doar 3.35 kg!

Prețul de start al mașinii este de 310.500 de lire sterline (363.000 euro). Toate exemplarele programate pentru producție în 2021 au fost deja vândute! Garanția mașinii poate fi extinsă până la 12 ani.

Detalii suplimentare și opțiunile disponibile:

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/