(video) Premieră mondială: Noul SEAT Tarraco – SUV cu până la şapte locuri pentru pasageri

Noul SUV SEAT Tarraco a fost prezentat în termenii stabiliţi. A fost numit în cinstea orașul mediteranean Tarragona, un centru cultural istoric cu arhitectură ce inspiră admirație, dar cu un spirit tânăr și aventuros. 

Numele maşinii, care este “frate” cu Skoda Kodiaq şi VW Tiguan Allspace (folosesc platforma comună MQB-A), a fost ales prin vot popular de cei peste 140.000 de entuziaști care au participat la faza finală a concursului #SEATseekingName.

Chiar dacă din lateral, fiind privit, se aseamănă destul de pronunţat cu maşinile menţionate anterior, inclusiv prin inserţiile din plastic, faţa şi spatele sunt complet diferite şi sunt realizate în stilul mărcii.

De asemenea, noul Tarraco devine primul model SEAT care introduce noul limbaj de design, ce include: o grilă a radiatorului cu şase unghiuri, noi faruri care sunt ridicate în sus şi stopuri cu indicatoare dinamice care sunt legate printr-o bandă luminoasă.

Noul SEAT Tarraco este cel mai lung din segmentul din care face parte: 4.735 de mm comparativ cu cei 4.701 ai lui Tiguan Allspace şi 4.697 ai lui Kodiaq. Înălţimea atinge 1.658 de mm.

Standard vine cu doar două rânduri de scaune, iar opţional se poate comanda un al treilea cu două locuri. Volumul portbagajului este similar cu cel al lui Tiguan Allspace: în variantă cu cinci locuri 760 de litri, iar cu bancheta rabatată ajunge la 1.920 de litri, în timp ce în configuraţia cu şapte locuri şi cele două rânduri rabatate ajunge la maxim 1.775 de litri.

Noul Tarraco nu va avea deocamdată nivele de echipare de buget. Au fost prezentate versiunile Style şi Xcellence, care includ standard faruri LED, sistem multimedia cu ecran tactil de 8 inci, sistem de climatizare automată şi multe altele.

Printre opţiuni se pot număra un panou de bord digital ce reprezintă un ecran de 10.25, un head-up display, scaune profilate şi alte dotări cu aspiraţii premium. Apropo, trebuie de menţionat că modelul este şi primul SEAT cu sistem multimedia ce poate fi manipulat prin gesturi.

Vezi şi: (video) Noul SEAT Tarraco îşi arată capacităţile în off-road

Gama de motoare cuprinde mai puţine unităţi decât au “fraţii” săi, însă se poate face o alegere bună. Există benzinare turbo cu patru cilindri de 1.5 litri (150 de CP) şi 2.0 litri (190 de CP), dar şi diesel-uri de 2.0 litri cu 150 sau 190 de CP.

Primul agregat menţionat poate fi cuplat doar la o cutie manuală cu şase trepte în combinaţie cu o tracţiune faţă. Al doilea vine doar cu un DSG cu şapte trepte şi sistem de tracţiune integrală 4Drive. Cel mai slab diesel poate fi cuplat la ambele variante de transmisie în combinaţie cu tracţiune integrală, iar cel mai puternic diesel vine cu DSG şi 4Drive doar.

SEAT ne mai spune că în lista de opţiuni se mai pot găsi amortizoare adaptive DCC. Paleta de culori pentru caroserie cuprinde nuanţele: Dark Camouflage, Oryx White, Reflex Silver, Atlantic Blue, Indium Grey, Titanium Beige, Deep Black şi Urano Grey.

Noul SEAT Tarraco are toate sistemele de asistență pentru şofer, necesare pentru a face deplasările mai confortabile și mai sigure, chiar și în medii de conducere mai solicitante. Sistemele bine cunoscute, cum ar fi cel de menţinere în bandă sau cel de menţinere a unei distanţe sigure faţă de maşina din faţă, inclusiv cu frânare automată la detectarea bicicliştilor și pietonilor, sunt standard în Europa.

Mai sunt disponibile sisteme opţionale cum ar fi: monitorizarea unghiurilor moarte, recunoaşterea indicatoarelor rutiere, asistența în ambuteiaje, cruise control adaptiv, asistent la iluminarea drumurilor şi asistent în cazuri de urgenţă.

SUV-ul mai include şi posibilitatea de a face un apel de urgenţă, asistent pre-coliziuni ce întreprinde toate măsurile pentru a fi asigurată ieşirea uşoară din maşină în cazul unui accident şi un asistent anti răsturnare.

Vânzările noului SEAT Tarraco vor începe din luna decembrie a acestui an şi tot atunci am putea vedea o completare a liniei de motoare, dar şi mai multe detalii. Producţia maşinii va avea loc la uzina VW din Wolfsburg, Germania!

Vezi şi: (video) 10 fani ai mărcii SEAT au fost invitaţi să vadă în exclusivitate noul Tarraco

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise