(video) Premieră mondială: Noul sub-brand Skoda – iV
Cehii de la Skoda scriu un nou capitol în istoria lor de 124 de ani. Producătorul de automobile intră în epoca electromobilității prin lansarea noului său sub-brand numit iV. Skoda iV va acoperi atât dezvoltarea familiei de produse electrificate, cât și un ecosistem special pentru soluțiile de mobilitate.
Ca parte a 2025 Strategy, ŠKODA AUTO va investi un total de două miliarde de euro în dezvoltarea vehiculelor electrice și a noilor servicii de mobilitate în următorii cinci ani. Acesta este cel mai mare program de investiții al companiei până în prezent.
În cadrul unei premiere mondiale duble, Skoda a prezentat acum câteva ore primele modele parte a noului sub-brand: CITIGOe iV și Superb iV plug-in hybrid, maşini care vor face e-mobilitatea Simply Clever: oferind încărcare rapidă, autonomii lungi și prețuri accesibile.
“Momentul potrivit a venit acum pentru Skoda, pentru a intra în epoca de electromobilitate. Acum suntem capabili să îndeplinim cerințele esențiale ale clienților: autonomii lungi, încărcare rapidă și – deosebit de importante pentru noi aici, la Skoda – prețuri accesibile. În plus față de motoarele noastre pe benzină, motorină și CNG de succes, noile sisteme de propulsie vor deveni rapid o parte din gama noastră. Anticipăm că vor constitui aproximativ 25% din totalul vânzărilor până în 2025. În ceea ce privește E-mobilitatea, introducem de asemenea sub-brand-ul Skoda iV. Acest lucru nu numai că va include toate modelele noastre electrificate, ci va crea, de asemenea, un ecosistem holistic și conectat pentru a face ca E-mobilitatea să fie cât mai simplă și mai convenabilă pentru clienții noștri”, a declarat şeful Skoda Auto, Bernhard Maier.
Litera “i” din denumriea noului sub-brand simbolizează mai multe dintre caracteristicile excelente care fac ca toate modelele Skoda iV să iasă în evidență: ele sunt inovatoare și inteligente, iconice și pline de inspiraţie, individuale şi intuitive. Litera “V” vine de la cuvântul vehicul.
Pe lângă crearea unei game de modele electrificate, prin instituirea noului sub-brand iV, producătorul merge înainte cu dezvoltarea ecosistemului sus menţionat. Printre alte lucruri care le va cuprinde se numără şi crearea de aşa-zise încărcătoare de perete (wall boxes) accesibile, cu puteri de încărcare diferite, care ar permite clienților să reîncarce convenabil vehiculele lor la domiciliu, alături de servicii mobile online oferite prin intermediul ŠKODA Connect, care le vor permite clienților să beneficieze de servicii cum ar fi căutarea inteligentă a unei staţii de încărcare.
În viitor, acest serviciu va mai oferi posibilitatea de a rezerva din timp un terminal de încărcare de la staţia aleasă. O altă opţiune va fi cardul ŠKODA e-charge, prin care se va putea plăti uşor serviciile de încărcare a maşinii în toată Europa, indiferent de țara în care se află clientul sau de furnizorul pe care îl utilizează. Prin urmare, conducătorii unui vehicul Skoda electrificat vor putea beneficia de flexibilitate maximă în orice moment, oriunde.
Încă un anunţ făcut de Skoda este că începând din acest an, compania va produce noul Superb iV la uzina sa modernizată din Kvasiny, Cehia. Modelele complet electrice vor fi produse în schimb la uzina din Mladá Boleslav. În plus față de mașinile electrice, uzina principală a companiei va produce, de asemenea, componente electrice pentru modelele plug-in hybrid a mai multor branduri care sunt parte ale grupului VW, la fel în Cehia. Astfel, Skoda își pregătește în mod cuprinzător personalul pentru cerințele de electromobilitate. Compania a antrenat deja mai mult de 11.000 de angajați în producția de automobile electrice. În acest sens, Skoda protejează locurile de muncă pe termen lung printr-un program amplu de formare și de calificare.
De asemenea, pe lângă reducerea de CO2 cu 30% a gamei de modele produse între anii 2015-2025, Skoda planifică să-şi transforme uzinele producătoare de maşini în unele neutre faţă de CO2, prin utilizarea la maxim a energiei electrice provenite nu doar din cea solară. În cursul electrificării gamei de modele Skoda, reciclarea și reutilizarea sensibilă a bateriilor vor fi o altă sarcină ecologică și economică. La fel, până în 2025 se vor investi alte 32 de milioane de euro pentru dezvoltarea unei infrastructuri interne de încărcare a maşinilor electrice cu aproximativ 7.000 de puncte de încărcare, inclusiv în împrejurimile uzinelor sale din Mladá Boleslav, Kvasiny şi Vrchlabí.
În cadrul evenimentului de prezentare, Skoda a promis că până la sfârşitul lui 2022 va avea în gamă 10 modele electrificate, iar conceptul Vision iV se va transforma în primul electromobil construit pe baza platformei MEB, împreună cu un altul, deja în 2020!
Cmentariile sunt închise