(video) Premieră: Noul Ford Explorer electric pentru Europa

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Ford a prezentat astăzi noul Explorer complet electric – un nou model plin de caracter care combină ingineria germană cu inconfundabilul stil american. Explorer este primul dintr-un val de noi vehicule electrice inovatoare de la Ford și deschide calea unei reinventări complete a mărcii în Europa.

Noul crossover are cinci locuri pe două rânduri și este complet echipat pentru a permite drumuri către noi aventuri.

Caracteristici cheie:

  • Proiectat și construit în Germania, noul Explorer este primul vehicul complet electric al construit în noul Centru de Electrificare din Koln (Germania).
  • Stilu-i exterior futurist este asortat cu un interior ultramodern, cu materiale și caracteristici premium, precum scaunele modelate sportiv și un soundbar sofisticat, mai apropiat de tipicul modelelor concept decât al vehiculelor de familie.
  • Designul care inspiră sentimentul de aventură, alături de capacitatea portbagajului de 470 de litri (542 litri are VW ID.4) fac din cel mai nou vehicul electric Ford un model ideal pentru explorarea orașului și nu numai.
  • Consola centrală cu o capacitate de 17 litri permite depozitarea unui laptop de 15 inchi și alături de compartimentul privat din spatele monitorului central face ca Explorer să stabilească un nou standard în segment.
  • Explorer oferă o experiență digitală remarcabilă, ajutând șoferii și pasagerii să rămână conectați în timp ce se află pe drum. Caracteristicile includ un ecran tactil glisabil manual şi supradimensionat de 15 inchi, pe care va rula un sistem multimedia SYNC Move ce permite o conectivitate de top, alături de un sistem audio creat special pentru interiorul lui Explorer, integrare fără fir pentru aplicații mobile și tehnologie avansată de asistență pentru șofer.
  • Un spațiu special creat pentru două telefoane permite încărcarea fără fir, iar sistemul SYNC Move oferă compatibilitate cu Android Auto și Apple CarPlay wireless!
  • Explorer oferă, de asemenea, o serie de funcții pentru a se asigura că șoferii și pasagerii sunt la fel de relaxați și gata de plecare atunci când au ajuns la destinație ca în momentul în care au pornit la drum.
    • Printre echipamentele oferite standard, care au rol de a crește confortul, notăm scaunele față și volanul încălzite, scaunul șoferului cu funcție de masaj și controlul climatizării care permite șoferului și pasagerului din față să aleagă propria temperatură.
    • Temperatura în cabină poate fi setată şi în timpul încărcării, înainte de călătorii.
    • Accesul este facilitat de un sistem de pornire fără cheie, dar și de un hayon acționat fără mâini, ceea ce înseamnă că proprietarii pot accesa portbagajul atunci când brațele lor sunt ocupate, folosind o mișcare simplă de balans a piciorului pe sub bara de protecție.
  • Sistemele avansate de asistență pentru șofer includ, pentru prima dată la un Ford în Europa, Assisted Lane Change (schimbarea asistată a benzii), care facilitează schimbarea de bandă lină și în siguranță prin acționarea semnalizării și Clear Exit Assist, care oferă un avertisment despre apropierea bicicliștilor înainte de a deschide ușile într-o zonă aglomerată.
  • Nu se menţionează direct, dar se ştie că acest crossover de 4.470 mm lungime este construit pe baza platformei MEB a germanilor de la VW, în baza unui parteneriat încheiat între cele două companii mai devreme.
    • Avem deci în faţa noastră un VW ID.4 (are 4.585 mm) mai scurt, dar cu design de la Ford. Noul Explorer va înlocui Fiesta şi urmează să mai existe într-o versiune numită Explorer Sport, care va fi cel mai probabil copia din punct de vedere tehnic a lui ID.4 GTX.
    • Nu a fost anunțată deocamdată nicio capacitate de baterie sau autonomie, însă va suporta încărcare rapidă de la 10 la 80% în 25 de minute. Viteza sugerează același sistem de încărcare de 170 kW ca pe VW ID.4.
    • Respectiv, dacă este un şasiu MEB folosit de ID.4, oferta de baterii va fi de cel puţin 52-77 kWh şi o autonomie maximă de aproape 500 km.
    • Noul Explorer va fi oferit cu trei sisteme de propulsie diferite: tracțiune spate cu 168 sau 282 CP şi tracțiune integrală cu 335 CP.

Disponibil (probabil din start?) doar în două versiuni foarte bine echipate – denumite Explorer și Explorer Premium – noul electromobil va putea fi comandat mai târziu în 2023 (cu livrări de la început de 2024), de la un preț orientativ de pornire de sub 45.000 euro. Până atunci, cei interesaţi pot experimenta un test drive virtual cu noul Explorer într-o gamă variată de scenarii de conducere, de pe calculatorul personal sau de pe orice dispozitiv mobil.

Pentru a ajuta la demonstrarea capacităților noului Explorer, Ford a făcut echipă cu o renumită aventurieră – Lexie Alford, cunoscută în Social Media și sub numele de Lexie Limitless. Ea este cea mai tânără persoană din istorie care a vizitat fiecare țară din lume și va porni într-o expediție globală la volanul noului Explorer complet electric. Expediția este inspirată de o femeie exploratoare, Aloha Wanderwell, care a stabilit un record în urmă cu 100 de ani, când a călătorit în jurul lumii cu un Ford Model T.

Amintim că până în 2030, în Europa, Ford se angajează să ofere exclusiv o gamă de modele complet electrice.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise