in , ,

(video) Premieră: Noul Toyota GR010 HYBRID LMH este gata pentru a apăra titlul mărcii

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo ;)

Astăzi, 15 ianuarie 2021, echipa TOYOTA GAZOO Racing (TGR) a dezvăluit noul şi primul Le Mans Hypercar pentru Campionatul Mondial de curse de Anduranţă FIA WEC. Se numeşte GR010 HYBRID şi urmează să apere titlul niponilor pe care îl deţin deja de trei ani consecutiv.

Noua mașină a adoptat de fapt tehnologia hibridă folosită pe modelul TS050 HYBRID, însă acum are un corp şi un motor complet nou. GR010 HYBRID este o colaborare între ingineri din Köln, Germania și dezvoltatori de motoare hibride de la Institutul de cercetare Higashi-Fuji, Japonia.

De asemenea, important de notat este că în locul unui V6 twin-turbo de 2.4 litri acum se folosește un V6 twin-turbo de 3.5 litri, cu patru supape per cilindru şi injecţie directă. Puterea pe care o dezvoltă este de 680 CP. Încă 272 CP produce un motor-generator montat pe puntea din faţă, dezvoltat în comun de către AISIN AW şi DENSO.

În total maşina cu tracţiune integrală este limitată să producă 680 de CP, ceea ce înseamnă că electronice sofisticate reduc puterea motorului în funcție de cantitatea de boost din partea unităţii hibride. Cutia de viteze este una secvenţială cu şapte trepte, montată transversal, cu un ambreiaj multi-disc. Fiind o maşină mai grea şi cu 32% mai slabă decât predecesorul, Toyota estimează că timpii de tur vor fi cu aproximativ 10 secunde mai reduşi.

Pentru prima dată de la începutul proiectului său în WEC, Toyota GAZOO Racing va participa cu o maşină fără un generator MGU pe puntea din spate, unicul permis acum fiind pe puntea din faţă. Aceasta înseamnă că un demaror trebuie montat pe GR010 HYBRID, în timp ce sunt necesare și frâne spate complet hidraulice.

GR010 HYBRID prezintă şi o aerodinamică de ultimă generație, optimizată pentru eficiență, dezvoltată utilizând software Computational Fluid Dynamics și testată în tunel eolian. Noile reglementări tehnice permit doar un singur pachet de caroserie omologat, cu un singur dispozitiv aerodinamic reglabil. Prin urmare, GR010 HYBRID va concura în aceeași specificație pe toate circuitele, având doar o aripă spate reglabilă care modifică caracteristicile aerodinamice.

În comparație cu TS050 HYBRID, noua mașină este cu 250 mm mai lungă, cu 100 mm mai lată și cu 100 mm mai înaltă (4.900 x 2.0000 x 1.150 mm). Greutatea i-a crescut cu 162 kg, până la 1.040 kg. Caroseria îi este făcută dintr-un compozit de fibră de carbon şi are deasupra o nouă livrea

Mai dispune de un diferenţial cu blocare mecanică, suspensie independentă pe puntea din faţă şi cu braţe duble pe spate (tip pushrod), bare de torsiune, bare anti ruliu, mecanisme de frânare din carbon cu etriere mono-block Akebono, jante din magneziu de 18 inci în anvelope Michelin radial (31/71-18). Rezervorul de carburant îi are un volum de 90 de litri.

“Cea mai mare schimbare pentru noi a fost trecerea la un motor-generator frontal. Pachetul pentru sistemul hibrid al acestei mașini a devenit mai complex datorită standardelor de siguranță actualizate. Motorul cu ardere internă al modelului GR010 HYBRID este mai puternic decât al lui TS050 HYBRID, deci este o mașină complet diferită atât prin aspect, cât și prin sunet”, a declarat John Litjens, șeful diviziei dezvoltare şasiu.

Echipajele de piloţi au rămas neschimbate, iar pentru echipă sezonul din 2021 va fi al nouălea. Maşina cu numărul #7 va fi pilotată de Mike Conway, Kamui Kobayashi şi José María López. Cea cu numărul #8 de Sébastien Buemi, Kazuki Nakajima şi Brendon Hartley.

Amintim că particularitatea unei curse de anduranță este că în timpul acesteia se verifică nu numai puterea și fiabilitatea mașinilor, ci și rezistența șoferilor, care pot sta la volan până la patru ore fără pauză și fără odihnă. Campionatul Mondial FIA WEC include mai multe curse cu o durată totală de 4 până la 24 de ore. Una dintre ele este legendarul maraton de 24 de ore de la Le Mans.

Pe baza lui GR010 HYBRID Toyota dezvoltă o maşină care să poată rula pe drumurile publice!

GALERIE FOTO: