in ,

COOLCOOL LoveLove LOLLOL WTFWTF OMGOMG AngryAngry

(video) Premieră pe HBO: Un documentar despre una dintre cele mai mari escrocherii din istoria auto

Peste câteva ore (duminică, 31 ianuarie), pe platforma HBO Max, va fi difuzat un documentar numit The Lady and the Dale. În cele patru episoade se va povesti în detalii povestea proiectului The Dale şi a promotorului său Elizabeth Carmichael, care dorea să devină mai cool decât giganţii Ford și Chevrolet, dar în cele din urmă a ajuns la închisoare.

Această Elizabeth Carmichael, cu numele complet Geraldine Elizabeth “Liz” Carmichael, l-a cunoscut într-o bună zi din 1973 pe inginerul Dale Cliff. Atunci el lucra la un proiect al propriei sale mașini mici și economice, care i-ar fi putut ajuta pe americanii să depășească mai uşor epoca crizei combustibilului.

The Dale, un vehicul cu trei roți, a fost planificat să fie echipat cu un motor de 850 cm3, care să genereze aproximativ 40 CP, preluat de la motociclete BMW, care ar oferi totuși unei mașini care cântărește aproximativ 450 de kilograme capacitatea de a accelera până la 130 de km/h. Dar scopul principal era că trebuia să consume doar trei litri de benzină la 100 de kilometri parcurși.

Carmichael a cumpărat proiectul de la Cliff pe bani mărunţi și și-a început procesul de “promovare” pentru a atrage cât mai multe şi impunătoare investiții. Elizabeth a creat chiar Twentieth Century Motor Car Corporation, din numele căreia a asigurat potențialii investitori că a primit deja milioane de dolari și a închiriat spațiu pentru fabricile de asamblare, iar avantajele mașinii i-ar permite să vândă un sfert de milion de exemplare pe an.

Însușindu-şi o sumă frumuşică a dispărut pur și simplu cu toţi banii adunați. Dale Cliff, creatorul The Dale, a dezvăluit ulterior că Elizabeth i-a promis un onorariu de trei milioane de dolari după ce s-ar fi început asamblarea în masă, dar de fapt a primit doar 1.001 de dolari.

Revenind la întreprinzătoarea americană mai aflaţi, după cum s-a dovedit, că a fost căutată din 1961, fiind acuzată de fraudă și falsificare de bani. A fost arestată abia în 1989 și condamnată la 10 ani de închisoare, iar în 2004 a decedat din cauza cancerului.

În întreaga istorie a companiei Twentieth Century Motor Car (1974-1978) au fost asamblate doar trei prototipuri ale modelului The Dale și doar unul dintre ele se putea mișca independent datorită unui motor de la o mașină de tuns iarba!

Singurul prototip care a supraviețuit până în prezent – dovada acestei povești – este păstrat acum în celebrul muzeu Petersen.