(video) Proiect de lege! Cum se va putea câştiga zeci de mii de dolari anual pe străzile din New York

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În timp ce autoritățile Chișinăului se chinuie de ani de zile să pună la punct o infrastructură pentru bicicliști, într-un oraş ca New York aceasta există şi, spre uimirea multora, ar putea fi utilizată inclusiv pentru a câştiga bani serioşi! Cum? Ne explică vloggerul Casey Neistat într-un scurt tutorial.

FOTO: Lindsey Nicholson/UCG/Universal Images Group via Getty Images

Ideea este că în New York parcarea neregulamentară se combate şi sancționează dur, iar în ajutorul poliţiei sau autorităților responsabile, care împart sau trimit pe poştă amenzi, pot sări cetăţenii de rând. Legea locală a fost modificată în aşa fel, încât denunţătorii să primească procente din amenzi în funcţie de situație!

Mai nou, acest lucru s-ar putea întâmpla şi în cazul celor care blochează pistele pentru biciclişti, asta dacă un proiect de lege în acest sens va fi aprobat.

Conform Bloomberg, un membru al consiliului orașului New York promovează un proiect de lege care ar da civililor puterea de a raporta “bătaia de joc” de pe pistele pentru biciclete, precum și vehiculele care blochează intrările sau ieșirile din clădirile școlilor, trotuarele și trecerile de pietoni. Localnicii care vor surprinde o încălcare, cu probă, vor putea câștiga 25% dintr-o amendă de 175 USD. Departamentul Transporturilor va analiza dovezile pentru a determina dacă a avut loc o încălcare sau nu, conform textului proiectului de lege.

Casey Neistat a făcut un calcul al sumei pe care un pârâtor activ ar putea să o câştige anual:

@caseyneistat

it’s just a proposal for now but i worry if the city makes snitching a way to get paid that there might be unintended social ramifications. personally i don’t care how much they offer i’m not ratting out my fellow new yorkers

♬ original sound – Casey Neistat

Membrul consiliului Lincoln Restler a spus că proiectul de lege este necesar deoarece Departamentul de Poliție al orașului New York, care a fost în mod tradițional responsabil pentru aplicarea acestor sancţiuni, nu emite suficiente amenzi. Numărul aşa-ziselor tichete emise în oraș a crescut din anul fiscal 2021 până în anul fiscal 2022, dar rămâne cu aproape 50% sub nivelurile pre-pandemie, potrivit Raportului de management al primarului.

Dacă va fi adoptată legea, ar fi pentru prima dată când o astfel de autoritate civilă ar fi extinsă asupra vehiculelor personale din New York. Proiectul de lege în cauză este modelat după programul Citizens Air Complaint Program din 2018, care le permite newyorkezilor să primească 25% dintr-o amendă dată conducătorilor de vehicule comerciale care le lasă motorul la ralanti în timp ce se ocupă de descărcarea mărfurilor. Au fost 12.267 de rapoarte în acest sens în 2021, în creștere cu 35% față de 2019. Aproximativ 92% dintre aceste rapoarte s-au transformat în amenzi, care au adus în bugetul oraşului 2.3 milioane de dolari și în buzunarele civililor 724.293 de dolari.

Propunerea lui Restler este cea mai recentă încercare a unui oraș important din SUA de a face drumurile mai sigure pentru pietoni și bicicliști, încurajând în același timp rezidenții să-și lase mașinile acasă și să caute forme alternative de transport. Dar ridică și întrebări cu privire la cea mai bună modalitate de a atinge obiectivele de descurajare, siguranță și echitate.

Un purtător de cuvânt al Departamentului Transporturilor, care s-a opus unei versiuni anterioare a legislației de aplicare a amenzilor pentru parcări neregulamentare, a declarat că agenția monitorizează legislația. Într-o declarație, şi un purtător de cuvânt al NYPD și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că legea propusă ar putea duce la conflicte violente între șoferi și civili care raportează mașini parcate ilegal.

Decesele pietonilor și bicicliștilor au scăzut ușor în anul fiscal 2022 în New York, deși numărul a rămas constant la aproximativ 115 și respectiv 20 pe an. Alți 17 au murit pe biciclete electrice și scutere electrice – număr triplu față de anul anterior, potrivit Raportului de management al primarului metropolei. 

Orașul New York are cel puțin 1.375 de mile de infrastructură pentru biciclete, dar numai pentru 546 de mile au fost luate măsuri de protecţie.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise