(video) Reacţia conducerii ANRE şi a Consiliului Concurenţei la majorarea preţurilor la carburanţi

Peste noapte, un litru de benzină s-a scumpit cu un leu, iar motorina – cu 75 de bani! Așa că unii șoferi, care au aflat ceva mai devreme despre schimbări, și-au făcut plinul din seara zilei de 15 mai.

Experții spun că majorarea prețurilor se datorează scumpirii petrolului pe piețele internaționale. Chiar și așa, autoritățile investighează cazul.

La momentul de faţă, un litru de benzină Premium A 95 costă acum, în medie, 19 lei și 50 de bani, iar unul de motorină – 17 lei şi 50 de bani. Dacă până la scumpire, unii şoferi își făceau plinul cu aproximativ 800 de lei, acum vor achita pentru fiecare litru un leu în plus, scrie TV8.md

De câteva luni, prețurile la carburanți sunt formate de petroliști, în baza unei metodologii elaborate de ANRE. Totuși, reprezentanții agenției urmăresc ca prețul să nu crească mai mult de 10 la sută față de cel precedent. În caz contrar, petroliștii sunt obligați, în decurs de trei zile, să vină cu un raport în adresa ANRE-ului. Directorul agenției consideră că scumpirea carburanților este cauzată de factori externi.

“Nu cred, pentru că dacă facem o analiză pe piața internațională, vedem foarte clar că prețurile s-au majorat la nivel internațional, iar importatorii, vă dați seama, aduc din străinătate acest produs”, Ștefan Creangă, directorul ANRE.

Jurnalistul economic Ion Preașcă este de părere că scumpirea a fost cauzată și de creșterea accizelor la produsele petroliere, dar și deprecierea leului moldovenesc.

“Am avut o depreciere a leului de 4% și întrucât produsele petroliere se importă în dolari, respectiv are impact asupra prețului final”, Ion Preațca, jurnalist economic.

FOTO: kapital.kz

În schimb, un fost director la ANRE, expert în energetică, a atras atenția și la faptul că toate companiile petroliere au afișat practic același preț, sugerând o înțelegere de cartel între ele.

“Ei, practic, transmit un singur mesaj: oriunde nu te-ai duce, o să plătești prețul pe care noi l-am stabilit. În acest sens, consumatorul are tot dreptul să se simtă lezat și să simte că este o înțelegere a operatorilor de pe piață împotriva lui”, Victor Parlicov, ex-director ANRE, expert în energetică.

În particular, dar în context, Consiliul Concurenței a declarat într-un comunicat de presă că s-a autosesizat în urma creșterii prețurilor la produsele petroliere.

“Ne preocupă faptul că creșterile au avut loc în mod simultan la mai multe companii petroliere, ceea ce trezește îndoieli că acestea au acționat în mod independent”.

Astfel, Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pentru a stabili dacă a existat o înțelegere de cartel. În cadrul investigației în cauză, Consiliul Concurenței utilizează toate instrumentele prevăzute de Legea concurenței nr. 183/2012 – art. art. 54, 56 și 57 în vederea constatării încălcării prevăzute la art. 5 și art. 7 a legii menționate.

Totodată, întru elucidarea cazului autoritatea conlucrează cu alte instituții competente. În acest sens, Consiliul Concurenței se arată deschis în vederea recepționării oricărei informații, care ar elucida circumstanțele cazului.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/