(video) Reținerea unui șofer beat urmărit, un show pentru zeci de oameni din sectorul Buiucani
Aseară, în jurul orei 20:00, străzile din sectorul Buiucani al Chișinăului au devenit scena unei urmăriri care a atras privirile a zeci de trecători. Totul a început când echipajul MAI 9972 al INSP, aflat în misiune pe strada Columna, a observat o Škoda Yeti care se deplasa cu viteză excesivă. Oamenii legii au încercat să oprească șoferul, semnalizându-i să tragă pe dreapta, însă acesta a ignorat cererile legale, accelerând și conducând agresiv prin trafic.
După o urmărire tensionată, cu riscul producerii mai multor accidente, la care s-au alăturat și alte echipaje de poliție, șoferul fugar a fost oprit forțat abia pe strada Vasile Lupu, aproape de intrarea în Durlești. Reținerea sa a fost un adevărat show, căci la fața locului s-au adunat zeci de oameni ca să vadă ce se întâmplă.
Testarea cu aparatul Drager a arătat că acesta se afla în stare de ebrietate, cu o concentrație de 0.75 mg/l de alcool pur în aerul expirat, potrivit pulsmedia.md. Mașina-i a fost evacuată la parcarea specială. Motivul pentru care avea fața în sânge este necunoscut.
Până la momentul publicării acestui articol, INSP nu a venit nici cu o reacție publică și nici nu ne-a răspuns solicitării de informare pe caz.
Atenție, imaginile pot conține cuvinte necenzurate!
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!





Cmentariile sunt închise