(video) România nu este în UE? Gafa din prezentarea VW privind construcţia a şase gigafabrici de producţie a bateriilor

O gafă, de proporţii am spune, s-a iscat în prezentarea recentă a VW Group, una în care s-au făcut nişte anunţuri importante legate de mobilitatea electrică. Pe câteva dintre diapozitive a fost arătată o hartă a ţărilor membre ale UE, iar România nu a fost inclusă, în schimb fiind arătate teritoriile Republicii Moldova, Ucrainei, Belarusului, Elveţiei şi ale altor câteva ţări din Balcani care nu sunt membre.

https://www.youtube.com/watch?v=vdnRfNwj1Fg
Exemple le puteţi vedea de la minutul 5:20 sau 37:15

Revenind la prezentarea propriu-zisă – Power Day, prima ediţie – aflaţi că Grupul Volkswagen și-a prezentat foaia de parcurs tehnologică pentru baterii (din ce le va face) și încărcare (cum le va alimenta) până în 2030. Scopul foii de parcurs este de a reduce semnificativ complexitatea și costul bateriei pentru a face mașina electrică atractivă și viabilă pentru cât mai mulți oameni posibil.

În același timp, Grupul își propune să asigure furnizarea de celule de baterii după 2025. Numai în Europa, până la sfârșitul deceniului urmează să fie înființate șase gigafabrici cu o capacitate totală de producție de 240 GWh. De asemenea, Volkswagen urmărește în mod viguros extinderea rețelei publice de încărcare rapidă la nivel global. Având în vedere acest lucru, au fost convenite cooperări în Europa cu companiile energetice BP (Marea Britanie), Iberdrola (Spania) și Enel (Italia).

“E-mobilitatea a devenit o afacere de bază pentru noi. Acum integrăm în mod sistematic etape suplimentare în lanțul valoric. Asigurăm un pole position pe termen lung în cursa pentru cea mai bună baterie și cea mai bună experiență a clienților în era mobilității cu emisii zero”, a spus Herbert Diess, președintele Consiliului de Administrație al Grupului Volkswagen.

Responsabilitatea cross-brand pentru această foaie de parcurs tehnologică va reveni diviziei Volkswagen Group Components condusă de Thomas Schmall, membru al Consiliului de Administrație al Volkswagen Group for Technology și CEO al Volkswagen Group Components.

Repere planificate, pe scurt:

  • Volkswagen vizează o creștere substanțială a producției de celule energetice în Europa. În total șase fabrici vor fi puse în funcțiune în Europa până în 2030, garantând astfel securitatea aprovizionării. Se așteaptă ca noile fabrici să producă celule cu o valoare energetică totală de 240 GWh pe an până la finalizarea acestora. Prin urmare, Volkswagen contribuie activ la îndeplinirea obiectivelor acordului verde al Uniunii Europene. 
  • Primele două fabrici vor funcționa în orașul suedez Skellefteå și în Salzgitter. Ca răspuns la cererea crescută, Volkswagen a decis să reorienteze planul anterior în ceea ce privește producția de celule și să concentreze producția de celule premium la fabrica “Northvolt Ett” din Skellefteå, care se construieşte în colaborare cu Northvolt. Producția acestor celule va începe în 2023 și va fi extinsă treptat la o capacitate anuală de până la 40 GWh.
  • Fabrica operată în prezent de Volkswagen în Salzgitter va produce celula unificată pentru segmentul cu volum mare din 2025 și va dezvolta inovații în proces, design și chimie. Pentru Salzgitter este de asemenea planificată o capacitate de producție de până la 40 GWh pe an. Această reorientare va oferi economii de scară îmbunătățite și va reduce complexitatea producției. 
  • Ambele gigafabrici vor fi alimentate cu energie electrică din surse regenerabile de energie. În prezent, sunt luate în considerare potențiale platforme și parteneri pentru celelalte fabrici.
  • În afară de producția internă planificată, se așteaptă beneficii semnificative din punct de vedere al costurilor, în principal datorită utilizării “noii celule unificate”. Aceasta va fi lansată începând cu 2023 și va fi instalat pe până la 80% din totalul vehiculelor electrice ale tuturor mărcilor de sub aripa VW Group până în 2030.
  • Se vor realiza economii suplimentare prin optimizarea tipului de celulă, implementarea metodelor de producție inovatoare, precum și reciclarea consecventă. Volkswagen își propune astfel să reducă treptat costurile bateriei în segmentul entry-level cu până la 50% și în segmentul de volum cu până la 30%. În medie, targetul este reducerea costului sistemelor de baterii la semnificativ sub 100 de euro per kilowatt oră.
  • Noua celulă prismatică unificată oferă, de asemenea, cele mai bune condiții pentru trecerea la celula în stare solidă – următorul salt cuantic în tehnologia bateriilor, pe care Volkswagen îl anticipează pentru mijlocul deceniului curent.
  • Ofensiva bateriei concepute de VW AG este însoțită de o extindere pe scară largă a rețelei de încărcare rapidă. Împreună cu partenerii săi, compania intenționează să opereze aproximativ 18.000 de puncte publice de încărcare rapidă (minim 150 kW) în Europa până în 2025. Aceasta reprezintă o extindere de cinci ori a rețelei de încărcare rapidă față de cea din prezent și corespunde cu aproximativ o treime din cererea totală prevăzută până în 2025 pentru continent. Se vor investi aproximativ 400 de milioane de euro în întregul program european până în 2025, investiții suplimentare fiind suportate de parteneri externi.
  • Timpul mediu de încărcare completă de la terminalele rapide ar trebui să scadă de la 25 la 12 minute în 2025.
  • Volkswagen va extinde rețeaua publică de încărcare rapidă și în SUA și China. Electrify America planifică aproximativ 3.500 de puncte de încărcare rapidă în America de Nord până la sfârșitul anului curent. În China, un total de 17.000 de puncte de încărcare rapidă sunt planificate de Volkswagen până în 2025 prin intermediul parteneriatului cu CAMS.
  • Nu în ultimul rând, VW intenționează să integreze mașina electrică în sistemele energetice private, comerciale și publice în viitor. Acest lucru va permite electricității verzi din sistemul de energie solară să fie stocată în vehicul și livrată înapoi în rețeaua unei case, dacă este necesar. Nu numai că clienții vor fi mai independenți de rețeaua electrică publică, dar vor economisi și vor reduce emisiile de CO2. Modelele bazate pe platforma MEB vor sprijini această tehnologie din 2022.
  • Volkswagen va oferi, de asemenea, un pachet complet cu toate modulele și serviciile digitale – de la cutia de perete bidirecțională până la gestionarea energiei. Tehnologia urmează să fie utilizată în curând și pe o scară mai mare – de exemplu în clădiri rezidențiale, afaceri sau în rețeaua electrică generală.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-vw-anunta-strategia-accelerate-si-arata-un-preview-al-noului-sedan-flagship-pe-care-incepe-sa-l-faca/

Cmentariile sunt închise

slot gacor slot777 horas88 laris4d slot777 slot gacor toto togel https://bcyogyakarta.beacukai.go.id/slot-gacor/ slot online slot thailand horas88 https://rstugurejo.jatengprov.go.id/products/boluibocabo/ https://https://rstugurejo.jatengprov.go.id/products/server-thailand/ https://rstugurejo.jatengprov.go.id/products/server-luar-negeri/ https://rstugurejo.jatengprov.go.id/products/toto-macau/