(video) Rusia: O şoferiţă a încercat să taie cu toporul o barieră automată care îi bloca drumul spre casă
În Vidnoe, un oraş din suburbia Moscovei, o femeie agresivă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere cum se răzbună indirect pe cei care i-au îngrădit accesul în curtea casei. Cineva a instalat o barieră cu un terminal de plată şi acest lucru a scos-o vădit din sărite.
Imaginile arată cum şoferiţa a scos din portbagaj un topor şi a mers să lovească cu el în dispozitivul de plată. Dându-și seama că, în acest fel, nu ar fi posibil să se obțină un rezultat pozitiv, a încercat să taie bariera precum creanga unui copac, însă nici aşa nu a rezolvat problema.
În cele din urmă doamna a apucat bariera şi cu propriile forţe a îndoit-o sub privirea câtorva bărbaţi, făcându-şi astfel loc de trecere cu maşina. Imediat după aceste acţiuni a profitat de calea de acces liberă un alt conducător auto.
În comentariile videoclipului un internaut a menţionat, în context, că asociația proprietarilor de case din zonă nu a căzut de acord cu unii locatari privind instalarea unui terminal de plată, blocându-le astfel intrarea în apartamente.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise