(video) Rușii se laudă cu cel mai puternic FCEV din lume
Vă mai aduceți aminte de modelul de mașină AURUS Senat? Proiectul a fost făcut prioritar pentru Garajul cu destinație specială de la Kremlin, însă automobilul se găsește și în vânzare liberă.
Deși până în prezent s-au vândut doar câteva zeci de exemplare, mașina nu va fi scoasă din producție. Din contra, în curând va fi prezentat un facelift! De asemenea sedanul mai servește drept platformă pentru testarea noilor tehnologii.
Aflați astfel că primul electromobil al mărcii a evoluat semnificativ, comparativ cu prototipul arătat în vara lui 2021. Cel mai nou NAMI Hydrogen (FCEV), dezvoltat de institutul NAMI, autorul proiectului AURUS, este numit primul automobil de lux pe hidrogen din lume, dar și cel mai puternic la moment!
Amintim că un autovehicul de tip FCEV este echipat cu o unitate de propulsie cu celule de combustie, în care hidrogenul este transformat în energie electrică printr-o reacție electrochimică. Energia electrică generată este stocată într-o baterie (în acest caz de 100 kWh), care la rândul său alimentează electromotoarele. Alternativ, bateria poate fi încărcată și de la o sursă externă.
Dacă mașina din 2021 avea două electromotoare cu o putere totală de 450 kW (612 CP), iar autonomia declarată era de 600 km, noua interpretare are trei electromotoare sincrone cu magnet permanent! Unul pe puntea frontală și două pe cea posterioară generează cumulativ 750 kW (1020 CP). Generatorul electrochimic produce alți 110 kW.
Cu astfel de forțe sedanul poate realiza 0-100 km/h în mai puțin de 4.0 secunde. Și pe lângă tracțiune integrală există posibilitatea de a controla vectorul de tracțiune. Arhitectura electrică este de 800 V. Iar două sisteme de răcire utilizează lichide diferite.
Și nu numai puterea, ci și autonomia a crescut. Trei rezervoare cilindrice sunt utilizate pentru a stoca 8 kg de hidrogen la o presiune de 700 de atmosfere. Autonomia electrică se ridică la 870 km.
Deocamdată nu s-a anunțat perspectiva lansării în producție a unității de propulsie, însă se tinde spre asta.
Cmentariile sunt închise