(video) S-a făcut de râs poluând doar aerul. Un tânăr şi-a incendiat intenţionat maşina în afara capitalei

Acţiunile unui vlogger rus, care anul trecut şi-a incendiat un scump Mercedes-Benz şi care îşi face banii prin vizualizările celor care au ales să-şi piardă timpul preţios al vieţii urmărindu-l, au lăsat o amprentă şi în viaţa unor pierde-vară din ţara noastră.

Printre aceştia se identifică şi un tânăr pe nume Radu, care a decis să-şi “ridice” şi contul de TikTok după ce a înţeles că cei peste 13 mii de urmăritori de pe Instagram nu îl fac fericit.

https://autoblog.md/tanarul-care-si-a-distrus-bmw-ul-nu-se-opreste-si-promite-si-alte-incendieri-ce-a-declarat-presei/

După câte poate v-aţi dat seama, acesta şi-a incendiat automobilul, un BMW Seria 5 în caroserie E60, înmatriculat în Lituania. S-a întâmplat în acest weekend pe un câmp din preajma unui traseu care duce spre oraşul Criuleni. Motivul acţiunilor nu este până la urmă clar, însă chiar şi prietenii chemaţi să asiste s-au amuzat în mod clar de prostie.

Pe marginea acestui caz ar trebui să reacţioneze cel puţin poliţia, dacă ecologiştilor nu le pasă. După cum afirmă şi unii internauţi: “Cu legile actuale din Moldova vom mai vedea videouri de acestea!”. Însă, ar exista şi o altă soluţie în opinia altui concetăţean:

Nu am putut afla dacă s-a avut grijă să se stingă maşina ulterior şi să i se strângă resturile pentru a le transporta la groapa de gunoi.

Să fi stat în spatele deciziei sale aceste noi reguli?

https://autoblog.md/atentie-noile-reguli-privind-introducerea-in-tara-a-unui-mijloc-de-transport-cu-numere-straine/
https://autoblog.md/avertizare-dupa-care-sanctionare-serviciul-vamal-sta-cu-ochii-pe-posesorii-de-masini-cu-numere-straine/

Cmentariile sunt închise