(video) S-a lansat noul Voyah Taishan: peste 10.000 de comenzi în primele 21 de minute

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Brandul auto Voyah își extinde gama cu un concurent pentru marile SUV-uri de pe piața chinezească. Noul Taishan preia poziția de model flaship în gama sa. Modelul este poziționat ca un concurent direct pentru modele premium precum AITO M9, Denza N9 sau Zeekr 9X.

Apropo, a înregistrat deja peste 10.000 de comenzi ferme în primele 21 de minute de la momentul lansării de astăzi!

CARACTERISTICI CHEIE:

Design Exterior și Dimensiuni

  • Lungime: 5230 mm; lățime: 2025 mm; înălțime: 1817 mm; ampatament: 3120 mm. Pentru o comparație vizuală, Zeekr 9X pe care l-am testat are 5239 x 2019 x 1819 x 3169 mm.
  • Greutate: 2760 kg (Max) / 2852 kg (Max+ și Ultra). Rază minimă de bracaj: 6.2 m (Max) / 5.4 m (Max+ și Ultra).
  • Design Voyah: grilă frontală în stil cascadă cu scut mare, bandă LED integrată conectată la logoul iluminat Voyah.
  • Faruri divizate în stilul lui BMW X7 (cu proiectoare cu 1.3 milioane de pixeli) și până la patru senzori LiDAR (pe echiparea de top), devenind al doilea automobil de producție în serie din lume (după AITO M9) cu un astfel de număr de senzori LiDAR.
  • Caroseria poate fi vopsită în două culori, iar jantele de 22 inchi au embleme cu autonivelare și sunt îmbrăcate în anvelope silențioase Pirelli.
  • Posterior: bandă de stopuri ”întreruptă” de inscripția iluminată VOYAH.
  • Elemente premium: mânere de ușă cu efect de stele în adâncime, iluminare de bun venit și trepte laterale electrice, grilă de admisie cu elemente active, ștergătoare de parbriz cu jet integrat, etc.
  • Funcții oglinzi: reglare electrică, încălzire, pliere și memorie.
  • Geamurile posterioare au atât funcție de umbrire (reglare în 10 trepte), cât și parasolare electrice. De asemenea, toate geamurile la 360 de grade sunt dublu izolate. Portierele pot avea funcție de deschidere/închidere electrică.

Interior și Confort

  • Configurație scaune: 2+2+2 (șase locuri).
  • Sistem multimedia cu HarmonyOS cockpit voice large model (versiunea cea mai recentă) și HarmonySpace 5.
  • Ecrane: 16.1 inchi LCD central; 21.4 inchi (3K) pe plafonul rândului doi; head-up display cu AR de 55 inchi; panou de instrumente de 10.25 inchi; două ecrane de control de 3.5 inchi în cotierele scaunelor posterioare; mici ecrane pentru controlul climatizării în spate și a frigiderului.
  • Sistem audio panoramic: 26 difuzoare (Max) / 32 difuzoare (Max+ și Ultra), cu amplificator de 2300 W și configurație 9.1.5.8 canale.
  • Frigider dublu de 13 L cu funcții de răcire/încălzire.
  • Încărcătoare wireless 50 W (două); șase porturi USB-C; două interfețe de expansiune cockpit; trei prize la 220 V pe rânduri (inclusiv spate); priză 12 V în portbagaj.
  • Climatizare: automată pe trei zone, cu pompă de căldură (eficientă chiar și la -40 de grade Celsius); filtru eficient pentru particule PM2.5, polen, formaldehidă; monitorizare PM2.5; control calitate aer IAQC; curățare activă cabină.
  • Nu lipsește un sistem de reducere activă și dublă a zgomotului pătruns în cabină (ENC + RNC).
  • Iluminare ambientală cu 256 de culori.
  • Plafon și montanți acoperiți cu piele întoarsă moale + finisaje din lemn autentic.
  • Altele: torpedou cu deschidere electrică și cu funcție de confidențialitate; oglindă inteligentă pentru machiaj; oglindă retrovizoare interioară cu funcție de anti-orbire activă; parasolar electric dublu pentru plafon panoramic; etc.
  • Conectivitate: sistem inteligent 5G; interconectare telefon-mașină; cheie Bluetooth; chei NFC (card și digital); acces fără cheie; aplicație pentru control de la distanță; moduri de scenă vizuală; upgrade OTA complet; cameră de bord HD.

Scaune și Configurații

  • Scaune cusute în benzi (toate) / matlasare în romburi (Max+ și Ultra). Ergonomia lor a fost dezvoltată în comun de către o echipă de experți medicali. Sunt formate din 12 straturi și oferă opt moduri de masaj profesional.
  • Șofer: reglare electrică 12 direcții, scaun AI adaptiv, extensie pernă electrică, masaj 10 puncte în spătare + 6 puncte în pernă, ventilație/încălzire/memorie.
  • Pasager față: reglare electrică 12 direcții (Max) / 10 direcții cu pliere (Max+ și Ultra), buton boss multi-direcție, masaj 10+6 puncte, ventilație/încălzire/memorie.
  • Rând doi drepta: scaun AI Cloud Shu 12 direcții (Max) / 22 direcții (Max+ și Ultra), reglare electrică, glisare orizontală, multiple moduri prestabilite; masaj spătar 10 puncte + pernă 6 puncte + suport picioare în 4 puncte; ventilație/încălzire/memorie; interfață pentru pernă de gât cu masaj/încălzire.
  • Rând doi stânga: reglare electrică 8 direcții (Max) / 14 direcții (Max+ și Ultra); masaj spătar 10 puncte + pernă 6 puncte.
  • Rând trei: reglare electrică în 4 direcții, reset one-touch, ventilație/încălzire atât în pernă, cât și în spătare.
  • Centuri de siguranță: cu pretensionare dublă și avertizări necuplare; ISOFIX pentru copii.
  • Cu toate scaunele instalate, volumul pentru bagaje este de 305 litri + 42 sub podea. Volumul poate fi extins până la 1193 litri.

Performanță și Tren de Propulsie

  • Sistem plug-in hybrid “Voyah Smart Super Hybrid”: benzinar turbo de 1.5 litri (150 CP/220 Nm) + două electromotoare (frontal 204 CP/310 Nm; posterior 313/395 Nm), tracțiune integrală inteligentă.
  • Accelerație 0-100 km/h: 5.2 s (Max) / 5.5 s (Max+ și Ultra); viteză maximă: 200 km/h.
  • Baterie: 65 kWh NMC de la CATL (standard), cu ambalaj de 13 mm grosime și 1500 MPa rezistență; autonomie CLTC electrică: până la 350 km; autonomie totală combinată: până la 1430 km.
  • Consum WLTC în mod hibrid: 6.9 l/100 km; consum electric: 22.3 kWh/100 km.
  • Platformă 800 V + încărcare rapidă cu o rată 5C (320 kW): 20-80% în 12 minute; rezervor de 65 litri (benzină 95).
  • Funcție de descărcare exterioară: maximum 6.6 kW.

Șasiu și Dinamică

  • Premieră pe un automobil chinez: suspensie independentă, cu arcuri pneumatice cu trei camere și amortizoare cu control electronic, standard; funcție “Magic Carpet”; reglare înălțime până la 110 mm maxim; reglare automată după viteză; moduri care facilitează urcarea/coborârea din cabină și încărcarea în portbagaj.
  • Direcție spate independentă bidirecțională 16° (echipările superioare).
  • Direcție electrică variabilă după viteză; frâne ventilate față/spate; EPB cu AutoHold.
  • Sisteme: ABS/EBD, EBA/BAS/BA/EVA, ASR/TCS/TRC/ATC, ESP/ESC, asistență pantă/rampă, recuperare energie la frânare.
  • Moduri de condus: Economic/Confort/High Energy/Off-Road/Excursion/Snow/Custom.
  • Structura caroseriei combină aliaje de aluminiu cu oțel de ultra-înaltă rezistență (2200 MPa). Structura posterioară a mașinii e menită să reziste eficient impactului cu o viteză de 110 km/h.

Asistență la Condus și Siguranță

  • Suita Huawei Qiankun ADS 4: un LiDAR (Max și Max+) sau patru LiDAR-uri (Ultra); 11 camere HD; 3/5 radare milimetrice 4D; 12 radare ultrasonice.
  • Funcții: ACC adaptiv, LCC Highway, NOA/NCA Highway, LCC City (PLUS pe Ultra), NCA City (Ultra), AVP parcare autonomă (Ultra), ISLC limită viteză, TLC/LCA schimbare bandă, TSR semne trafic, ISA avertizare limită, GLC stop la semafor.
  • Parcare: APA inteligentă, RPA remote, EPA ieșire/întoarcere, RDA remote drept, RA urmărire revers, AVP valet (Ultra).
  • Airbaguri: față x2, laterale față x2, perdele față/spate x2, laterale rând doi x2, airbag central.
  • Altele: monitorizare oboseală șofer, apel de urgență, deblocare după coliziune (sistem cu rețea de rezervă), management temperatură baterie, gardian baterie prin cloud 24/7, mod Santinelă de protecție a mașinii (consum de 2 kWh în 24 de ore).

Disponibil în echipări Max, Max+ și Ultra, prețurile pornesc de la 379.900 yuani, echivalentul a 46.000 de euro (lista completă a dotărilor, a se citi prin Translator). A mai fost anunțată pentru piața autohtonă ediția limitată Black Knight de 509.900 yuani (62.000 euro). Livrările vor începe în primul trimestru al anului 2026.

GALERIE FOTO:

Voyah Taishan, PHEV, Huawei HarmonyOS, ADS Ultra, baterie CATL, suspensie pneumatică, trei camere, scaune AI, audio 32 difuzoare, autonomie 1430 km, lansare, China, SUV premium,

Cmentariile sunt închise