(video) Schemă care funcționa din 2022: Autocamioane vechi din UE, vămuite ca ”noi” în Moldova, ilegal
Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, investighează introducerea în Republica Moldova a mai multor autocamioane din UE, cu o vechime reală de peste 12 ani, deși în acte era indicată una mai mică.
Schema funcționa din 2022, timp în care un agent economic din Republica Moldova în complicitate cu un broker și un agent din cadrul Agenției Servicii Publice, a introdus și vămuit mai multe camioane din state ale Uniunii Europene.
Potrivit informațiilor, prin schemă au fost reduse ilegal sumele achitate la stat pentru autocamioane importate, prin neachitarea accizei. Drept urmare, statul a fost prejudiciat cu peste un milion de lei. Iar pentru ca să-și camufleze schema pusă pe roate, aceștia totuși le vindeau la prețul de piață (indicând și în certificatul de înmatriculare o vechime mai mică).
În cadrul a șapte percheziții desfășurate ieri, 19 ianuarie, în mai multe locații din municipiul Chișinău, au fost ridicate trei autocamioane și bunuri, precum purtători de informații și înscrisuri de ciornă.
Actualmente, Direcția control ulterior din cadrul Serviciului Vamal a emis decizii de regularizare pentru autocamioanele depistate ca fiind declarate eronat, iar prejudiciul de peste un milion de lei urmează să fie achitat în bugetul de stat.
La această etapă în dosar sunt vizate trei persoane cu vârstele cuprinse între 44 și 62 de ani. Aceștia sunt cetățeni ai Republicii Moldovei și sunt cercetați în libertate, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Acțiunile de urmărire penală continuă, întru elucidarea tuturor circumstanțelor și identificarea și altor persoane, complici la comiterea infracțiunii, precum și a altor mijloace de transport introduse fraudulos pe teritoriul vamal al Republicii Moldova.
Cmentariile sunt închise