(video) Şeful MIDR a prezentat Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei. Ce se promite
Actualul noul-vechiul şef al Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu, a prezentat astăzi un Plan de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei. Planul include 5+1 priorități strategice prin care vor fi create condiții de trai europene.
Toate se doresc a fi reuşite în următorii doi ani, până la următoarele alegeri parlamentare, respectiv până la final de mandat.
Prioritatea nr.1: Drumuri europene în toată țara – toate drumurile expres, naționale și regionale, aproape 6.000 km în total, trebuie să fie de o calitate bună sau foarte bună!
În 2022 s-au negociat acorduri de finanțarea de peste 600 milioane de euro pentru reconstrucția drumurilor şi se vor atrage resurse financiare suplimentare. În perioada următoare se vor construi/repara următoarele drumuri şi poduri:
- Tronsonul Soroca – Arionești – Otaci care deja a început;
- Drumul de ocolire Troița Nouă;
- Drumul Hâncești – Lăpușna;
- Centura orașului Cimișlia;
- Centura orașului Vulcănești;
- Sectoarele 2 și 3 al centurii Chișinău;
- Drumul Bălți – Criva;
- Drumul Chișinău – Leușeni;
- Drumul Hâncești – Leova – Cantemir – Cahul – Giurgiulești;
- Podurile peste Prut: Cahul – Oancea, Leușeni – Albița, Sculeni – Sculeni.
Anul acesta s-au alocat 500 milioane de lei pentru drumurile regionale, iar construcția lor deja a
început. De asemenea, s-a promis că se vor reconstrui toate podurile din țară și se va investi în siguranța rutieră.
Prioritatea nr.2: Transport feroviar și naval european – pentru a creşte viteza trenurilor şi pentru dezvoltarea portului de stat de la Giurgiulești.
În prezent viteza pe calea ferată a Moldovei este de sub 40 km/h. Standardul european este de 100 km/h pentru trenurile de marfă și 150 km/h pentru transportul de pasageri.
Ce planuri există la aceste capitole:
- Reabilitarea tronsonului de calea ferată Bender – Basarabeasca – Etulia – Giurgiulești (peste 233 km de cale ferată);
- Reabilitarea tronsonului de calea ferată de la Văleni, Cahul;
- Reabilitarea tronsoanelor Vălcineț – Ocnița, Ocnița – Bălți, Bălți – Ungheni, Ungheni – Chișinău, Chișinău – Căinari (446 km);
- Procurarea de vagoane noi pentru transport de marfă, în mod special cerealiere – minim 1000 de vagoane;
- Procurarea a 30 de locomotive de manevră;
- Procurarea echipamentului pentru portul naval de stat;
- Susținerea și deschiderea de chei temporare pe Nistru și Prut. Prutul și Nistru trebuie să devină din nou navigabil. Porturile mici, temporare, vor ajuta atât agricultorii și afacerile să se dezvolte.
Prioritatea nr.3: Transport rutier modern – obiectivul major este ca oamenii să se simtă confortabil, să ajungă în siguranță și la timp oriunde ar călători, în țară sau peste hotare.
Ce se va face în acest sector:
- S-a finalizat pregătirea programului național de susținerea transportatorilor pentru înnoirea parcului auto. Oamenii trebuie să circule în transport modern, sigur și confortabil. Pentru aceasta operatorii de transport vor fi ajutaţi să își înnoiască parcul auto;
- Va continua campania de combatere a transportului ilicit de pasageri inițiată anul trecut;
- Va fi simplificată utilizarea transportului public pentru cetățeni și agenți economici. Se vor folosi instrumente digitale precum: e-Bilet, e-GPS, e-routing pentru a face procesul cât mai simplu pentru oameni. În 2024 există în plan testarea unui sistem de management integrat în transport;
- Este corect ca oamenii să plătească un preț onest pentru serviciile publice de transport, astfel încât va fi modificată metodologia de calcul a tarifelor pentru pasageri și serviciile de autogară.
- Va fi inițiat un Program național pentru optimizarea rutelor în baza informației referitor la traficul de pasageri;
- Va fi modificat Codul Transporturilor Rutiere pentru a-l ajusta la nevoile actuale ale țării. Proiectul deja este în consultări publice;
Prioritatea nr.4: Apă pentru toți – toate localitățile din țară trebuie să fie conectate la rețelele publice de distribuție a apei. Până în 2030 MIDR îşi propune să conecteze toate localitățile la rețeaua publică de apă și canalizare.
Prioritatea nr. 5: Satul european – localități amenajate și îngrijite.
Prioritatea nr. 6: Proiectele Mari de Importanță Națională.
- Construcţia Autostrăzii Ungheni – Chișinău – Odessa. Vorbim de două tronsoane: Ungheni – Chișinău de 110 km și Chișinău – Odessa este de 190 km, din care 145 km pe teritoriul Republicii Moldova. Acesta este un proiect strategic care va dezvolta țara și va conecta Moldova de Uniunea Europeană. Aceasta va fi autostrada care ne va integra în Uniunea Europeană;
- Cale ferată de înaltă viteză, pe ecartament european, care să conecteze București de Chișinău și Chișinăul de Odessa. Prioritatea imediată este tronsonul Chișinău – Iași: 110 km de Cale Ferată care să unească Moldova de România, de Uniunea Europeană;
- Modernizarea Aeroportului Chișinău. Capacitatea actuală a aeroportului este limitată până la 3 milioane de pasageri. Prognozele arată că vom avea o creștere a traficului în următorii ani de până la 5 milioane. În acest sens, construcția unui terminal nou la standarde europene care să conecteze oamenii, diaspora și mediul de afaceri european cu cel din Republica Moldova este necesar să înceapă cât mai repede. Estimările de bază arată un necesar de investiții de minim 200 milioane de euro în următorii ani;
- Reconstrucția Portului de Stat de la Giurgiulești. Între 2021 și 2022 Moldova a exportat între 60% și 80% din mărfuri prin alte porturi din lipsa de capacitate de transbordare. În acest sens este important de construit capacități de transbordare suplimentară de minim 800 mii tone în portul de stat de la Giurgiulești. Este nevoie de investiții de aproximativ 40 milioane de euro;
- Construcția de poduri noi peste Prut și Nistru. Ungheni – Ungheni, Leova – Bumbăta, Stânca – Costești care vor lega Moldova de Uniunea Europeană și a podului Cosăuți – Yampil care va lega Moldova de Ucraina.
Cmentariile sunt închise