(video) SEMA 2019: Furat, accidentat, găsit şi totuşi expus în public – povestea unui Dodge Challenger tunat
Atelierul de tuning Quintin Brothers Auto and Performance a pregătit pentru SEMA Show, eveniment care se mai desfăşoară în aceste ore în Las Vegas, un Dodge Challenger modificat, în valoare de peste 200.000 de dolari. Însă ghinion. Chiar înainte de startul noii ediţii a fost furat!
Specialiștii atelierului din statul american Vermont şi-au dorit să expună la SEMA un Dodge Challenger de ultimă generaţie, echipat cu un pachet de modificări de la un producător bine-cunoscut de turbine și compresoare mecanice ProCharger.
Maşina a ajuns în Las Vegas într-o remorcă închisă, tractată de un pick-up full-size Ford F-250. Atât vehiculele, cât şi remorca au fost furate împreună, iar cheile de la Challenger erau în Ford.
După descoperirea lipsă, tunerii au încercat să facă incidentul cât mai public posibil și, folosind posturile de televiziune, au cerut rezidenților locali să raporteze la poliție imediat dacă au văzut un Dodge modificat pe străzi. Și a funcționat! Ofițerii de poliţie au început să primească mai multe apeluri de la oameni care au întâlnit o astfel de maşină.
Cu ajutorul acțiunilor coordonate ale echipajelor de patrulare, locația coupeului furat a fost într-un final stabilită, dar hoţul a decis să nu se dea bătut și a încercat să fugă de poliție. În timpul urmăririi oamenii legii au reuşit să-l facă să intre într-o parcare cu mai multe nivele și să blocheze ieșirile, însă a scăpat şi de acolo. Într-un final, fiind urmărit de tocmai 14 echipaje de poliție, răufăcătorul a reuşit fără efort să dispară într-o direcție necunoscută.
Dodge-ul accidentat a fost găsit ulterior abandonat, iar hoţul a dispărut fără urmă (dar pentru puţin timp doar). Chiar dacă nu era în starea cea mai bună, atelierul de tuning l-a primit înapoi şi a decis să-l expună pe standul SEMA aşa cum a fost găsit după toate aventurile. Chiar şi avariat, a fost o adevărată atracţie.
Vezi şi: (video) SEMA 2018: Un Mercedes-Maybach ars a fost folosit pentru prezentarea unui model de jante
Cmentariile sunt închise