(video) Show de lumini noaptea trecută pe clădirea BMW din München. Mesajul transmis

În seara târzie a zilei de ieri, un show de lumini spectaculos a luminat faţada sediului BMW Group din München cu ocazia IAA Mobility 2021. Patru animaţii diferite, care abordează tranziţia către mobilitatea viitoare, au fost proiectate pe simbolul arhitectural de renume mondial, care are forma unui motor cu patru cilindri.

Mesajele actuale ale BMW Group au fost transmise de clădirea înaltă de 99 de metri sub formă de secvențe animate viu colorate şi foarte expresive.

Directorul de comunicare şi experienţă de brand BMW, Stefan Ponikva, a subliniat importanţa deosebită a BMW Tower şi importanţa acestei campanii:

„Four Cylinder reprezintă simbolul arhitectural al BMW Group şi un punct de reper distinct în oraşul München. Suntem dornici să trimitem un semnal puternic către lume în sprijinul unei viziuni durabile pentru o economie circulară”.

„BMW Group continuă să-şi reducă emisiile de CO2 şi extinde în mod constant economia circulară: progresele tehnologice şi impulsul inovator ne vor permite să abordăm împreună provocările de astăzi. Aceasta este misiunea noastră fără echivoc. Şi intenţionăm să o demonstrăm la IAA Mobility 2021”, a declarat Alexander Bilgeri, director BMW de strategie, servicii, Media House şi comunicare de piaţă Europe şi China.

Ciclul de patru animaţii se concentrează pe economia circulară a BMW Group

Diferitele secvenţe de pe faţada în formă de cilindru vizualizează abordările BMW Group în ceea ce priveşte reducerea CO2, neutralitatea climatică şi economia circulară pe parcursul întregului ciclu de viaţă al unui automobil. De la extracţia cu impact redus a materiilor prime şi producţia eficientă din punct de vedere energetic până la eficienţa maximă în timpul fazei de utilizare de către clienţi şi reciclarea la sfârşitul duratei de viaţă a produsului.

O succesiune de proiecţii diferite ilustrează acest ciclu, prezentând economia circulară – tema principală a BMW Group la IAA 2021 -, precum şi realizările companiei până în prezent în electrificarea automobilelor sale şi utilizarea inovaţiilor precum cele din digitalizare.

Una dintre animaţii vizualizează tranziţia de la motorul termic la mobilitatea electrică: începând cu mişcarea virtuală sus-jos a pistoanelor pentru a descrie procesul de ardere în cilindri, aceasta se transformă apoi în celulele colorate ale bateriei, anunţând în cele din urmă starea „Fully Charged” (Încărcat complet).

O altă secvenţă este dedicată economiei circulare. La începutul acestei animaţii, exteriorul turnului Four Cylinder pare să se topească, după care interiorul cilindrilor se umple cu metal lichid. Dintr-un vortex, silueta iese treptat din „BMW i Vision Circular” – studiul ce va fi prezentat în premieră la IAA, care simbolizează competenţa extinsă a BMW Group în economia circulară. Următoarele cuvinte apar la finalul acestei secvenţe: „WELCOME TO IAA. LET’S RE:IMAGINE TODAY” (BUN VENIT LA IAA. SĂ NE RE:IMAGINĂM PREZENTUL).

Compozitor de muzică de film şi câştigător al Premiului Oscar, Hans Zimmer oferă fundalul muzical pentru spectacolul de lumini. Colaborarea sonoră a fost realizată de Remote Control Productions, una dintre companiile lui Zimmer.

Peste 16 milioane de pixeli de la 36 de proiectoare luminează Turnul

Premiera spectacolului de lumini pentru IAA a început din seara zilei de ieri de la ora 22:30 (ora Moldovei), iar proiecţii suplimentare sunt planificate pentru zilele următoare. Implicând 36 de proiectoare cu peste 16 milioane de pixeli, spectacolul constă din cele patru animaţii proiectate succesiv pe trei laturi ale faţadei clădirii.

Seria completă de patru iluminări durează aproximativ patru minute şi jumătate. Spectacolul se reia apoi, sfârşindu-se în cele din urmă la ora 24:00 (ora Moldovei). Vizitatorii au o vedere impresionantă a acestei iluminări unice de la BMW Welt şi Muzeul BMW.

Pe durata IAA Mobility 2021, alte evenimente publice legate de mobilitatea viitorului vor avea loc în aceste locaţii şi în altele din jurul sediului BMW, precum şi în centrul oraşului München. Cu noul său concept de eveniment „Open Space”, IAA părăseşte pentru prima dată pavilioanele expoziționale pentru a se implica în dialog cu cetăţenii pe tema mobilităţii viitoare!

Un exemplu în acest sens este BMW Circular Lab, unde vizitatorii pot descoperi viitorul mobilităţii durabile sub deviza „RE:THINK, RE:USE, RE:DUCE and RE:CYCLE”. Întreaga prezenţă a BMW Group la IAA Mobility 2021 se bazează pe tema principală a dezvoltării durabile. Însă nicăieri acest mesaj nu este adus la viaţă mai viu decât pe sediul BMW – Four Cylinder luminat puternic, care se înalţă în noapte la München.

Cmentariile sunt închise