(video) Şi-a stricat maşina înainte de finiş, dar oricum a câştigat! Peripețiile unui participant în Campionatul de Off-road

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În weekend, în timpul minivacanţei de la începutul verii, s-a desfășurat etapa a doua a Campionatului Naţional de Off-road, organizată la Cimişlia de clubul Terra Valahia. Au participat în jurul a 40 de echipaje, unul dintre care ne-a atras atenția prin experiența interesantă trăită.

Echipajul nr. 777 al clubului Nissan Patrol Moldova, din care fac parte pilotul Ursu Vladimir şi copilotul Triboi Gheorghe, s-a pomenit într-o situaţie dificilă chiar înainte de linia de sosire, însă oricum au reuşit să obţină primul lor pe podium! Totul s-a întâmplat sâmbătă în cadrul probei Orientare prin GPS.

Varianta extinsă a clipului, însă cu limbaj licenţios!

Contactat de AutoBlog.MD, Ursu Vladimir, Maestru al Sportului la Automobilism, a povestit detalii din culisele incidentului:

„După cele ce puteți vedea din imagini, vă pot spune că echipajul nu a avut de suferit nicio zgârietură. Însă ce ține de mașina de teren, pot spune că a fost îndoită puntea frontală, dar și jantele roților, motiv pentru care nu mai putea înainta. În aproximativ 10 minute au fost schimbate roțile frontale cu unele de rezervă şi am continuat cursa, căci au rămas doar aproximativ 150 de metri până la finiş.

Săritura a avut loc deoarece sectorul cu noroi era obligatoriu de traversat. Însă important este de menţionat că mai devreme, pe traseu, maşina a rămas fără tracţiune faţă din cauza unui defect. Fiind conștient că am doar tracțiune spate şi văzând obstacolul de noroi de care mă apropiam, am încercat să dezvolt o viteză cât mai mare pentru a nu rămâne blocaţi în noroi.

La un moment dat nu reușea parbrizul să se curățe de noroi şi vizibilitatea era zero. Se vede pe video ca am lăsat piciorul de pe acceleraţie, dar oricum aveam vreo 65 de km/h. Acolo era un prag de argilă de 90 de grade şi înalt de vreo 50 cm. Săritura a avut în lungime în jurul a 13 metri şi în înălțime aproximativ 1.5 metri…

Toți trebuiau să treacă peste acel prag, deși nimeni dintre participanți nu știa despre el. La noi viteza a fost cea mai mare și totodată vizibilitate redusă, motiv pentru care a rezultat ceea ce a rezultat. Restul nu au întâmpinat probleme deoarece au mers mai încet având AWD fără defecte şi fără îngrijorări că vor rămâne blocaţi în noroi.

Am mai avut sărituri din 2012 de când particip în campionate, dar asta e pe vârf la moment.”

Echipajul cu nr. 777 nu a mai participat duminica în proba Trial, însă a fost mai mult decât mulțumit de ocuparea locului de frunte în proba Orientare prin GPS. Clubul sportiv Nissan Patrol Moldova a fost prezent la etapa din Cimişlia cu două echipaje.

Cmentariile sunt închise