(video) SUV-ul flagship al celor de la Hyundai – Palisade – acum disponibil oficial şi în ţara noastră

Deşi construit cu cea mai mare orientare pentru piaţa Statelor Unite ale Americii, iată că şi cea a Republicii Moldova se va bucura de prezenţa noului Hyundai Palisade!

Cel mai mare SUV al mărcii a ajuns de curând şi în ţara noastră, şi pentru că am fost primii care l-am văzut în ziua premierei la Los Angeles în 2018, suntem şi acum primii care vă spunem detalii despre model, dar şi preţul de start al maşinii.

Spre deosebire de alte SUV-uri, Hyundai a pus pe acest model tot ce are mai bun, făcându-l să concureze chiar şi cu unele modele de talie premium de la producători precum VW, KIA sau Ford. A fost conceput ca un înlocuitor pentru modelul Grand Santa Fe care nu există într-o formă actuală, poate avea până la opt locuri pentru pasageri, iar designul exterior este unul original.

SUV-ul full-size are o parte frontală îndrăzneață și puternică, datorită în mare parte grilei Cascading, care este accentuată de nişte inserţii groase în jurul său. Datorită implementării ultimului limbaj de design al mărcii, farurile proiectoare (sunt poziționate mai jos şi pot fi full LED doar opţional) și luminile de zi LED subțiri de pe partea superioară, sunt separate în două etaje să spunem aşa, similar cu ceea ce vedem şi pe noul Santa Fe.

În partea posterioară are nişte stopuri full LED verticale subţiri, care sunt înconjurate de nişte inserţii cromate. Pe lângă insigna Hyundai și numele modelului scris cu nişte litere mari de tipar, altceva nimic nu distrage ochiul.

Nu plecăm departe de subiect şi vă spunem că noul Palisade măsoară 4.980 mm în lungime, 1.975 mm în lățime, 1.750 mm în înălțime și are un ampatament de 2.900 mm. Iată pentru comparaţie dimensiunile unui Santa Fe de nouă generaţie: lungime – 4.770 mm, lăţime – 1.890 mm, înălţime – 1.680 mm, ampatament – 2.765 mm, dar şi a unui fost Grand Santa Fe: 4.915 x 1.885 x 1.685 x 2.800 mm. Cu toate rândurile de scaune instalate există 510 litri de spațiu disponibil în portbagaj, care este mai mare decât la concurenţi, în afară de cel al lui Ford Explorer (595 de litri).

Platforma lui Palisade şi a noii generaţii Santa Fe este una comună. Suspensia este una din aluminiu, pe arcuri, optimizată pentru a suprima ruliul. În faţă e una cu câte două braţe pe fiecare roată, iar în spate este multi-link. Opţiunea instalării unei suspensii pneumatice nu există din păcate. SUV-ul stă standard pe nişte roţi cu jante din aliaj de 18 inci, acoperite de nişte anvelope care măsoară 245/60, însă viitorii proprietari vor putea alege modele de jante de 20 de inci, cu anvelope de mărimi 245/50.

În interior, șoferul este întâmpinat de un volan cu trei spiţe acoperit cu piele și un panou de bord cu două ceasuri analogice, alături de un ecran digital color între ele (dar opţional panoul poate fi complet digital, sub forma unui ecran cu o rezoluţie înaltă şi o diagonală de 12.3 inci). La o înălţime mai mare decât panoul de bord, în dreapta, deasupra consolei centrale poate sta în nivel de echipare standard un ecran de 8 inci Display Audio sau unul opţional în format 16:9 şi o diagonală de 10.25 inci.

Sărind peste panoul de control al sistemului multimedia şi a celui de climatizare, vedem o serie de comenzi obișnuite pentru funcțiile sistemului de tracțiune integrală HTRAC, sub forma unui controller MultiTerrain Control cu şapte regimuri. Tunelul central este mai curat decât de obicei, datorită lipsei unui levier tradiţional al cutiei de viteze, în loc fiind un panou compact cu patru butoane, care includ comenzile elementare ale unei transmisii automate. Acest aspect de asemenea eliberează tunelul central, permițând un spațiu convenabil de depozitare dedesubt.

Standard sunt oferite nişte scaune acoperite cu o tapiţerie făcută parţial din piele şi parţial din material textil, în timp ce opţional se poate comanda piele premium matlasată, tip Nappa. Scaunele din al doilea rând dispun de o comandă simplă pentru rabatare, care face accesul la al treilea rând de scaune comod şi rapid. Modelul cu şapte locuri are pe al doilea rând două scaune individuale în locul unei banchete!

Sub capotă, modelul disponibil deocamdată din start pentru piaţa noastră vine cu un motor turbo diesel CRDi R2.2 care livrează 197 CP şi 436 Nm de cuplu (cunoscut de pe Santa Fe). Puterea este transmisă spre roţi printr-o cutie de viteze automată cu opt trepte şi cu un convertizor de cuplu multi-disk.

Într-o astfel de combinaţie de agregate, modelul mai vine cu un sistem de tracţiune integrală HTRAC AWD cu posibilitatea conectării punţii spate printr-un ambreiaj multi-disc. Ultimul este un sistem cu mai multe moduri de funcţionare şi cu un ambreiaj controlat electronic pentru distribuţie variabil, individuală şi activă a cuplului între punţi.

Preţul de start al noului Hyundai Palisade în Republica Moldova este de 45.000 de euro! Mai multe detalii puteţi afla de la reprezentanţii centrului auto Pacific Motors Moldova de pe strada Calea Moşilor 5/1. Tot acolo puteţi merge ca să vedeţi maşina pe viu!

Află toate detaliile despre model şi vezi primul nostru contact cu Palisade:

https://autoblog.md/video-los-angeles-2018-premiera-mondiala-noul-hyundai-palisade-cel-mai-mare-suv-al-marcii/

https://autoblog.md/los-angeles-2018-primul-contact-cu-noul-hyundai-palisade-reportaj-video-exclusiv-autoblog-md/

GALERIE VIDEO:

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise