(video) Tot mai mulţi şoferi sunt indignați de ce se întâmplă practic zilnic lângă liceul Prometeu
Unul dintre motivele formării ambuteiajelor în sectorul Buiucani al capitalei a fost identificat de mai multă vreme şi între timp nimic nu s-a schimbat! Este vorba despre haosul din preajma liceului Prometeu şi indiferenţa care se simte acolo.
Iată starea lucrurilor surprinsă în seara zilei de ieri cu o cameră de bord. Pentru că posesorul acesteia nu mai ştie cui să se plângă sau cui să trimită aceste imagini pentru a se lua unele măsuri, a decis să le facă publice pe o reţea de socializare, acolo unde s-a pornit un val de reacţii.
Parcările haotice şi cele din contul carosabilului fac circulaţia dificilă şi încă mai există un risc sporit de accidente în timpul manevrelor milimetrice de ocolire a obstacolelor, care în genere ar putea paraliza traficul.
În context, de notat este că MAI a găzduit în ziua de 21 septembrie prima ședință a grupului de lucru format din specialiștii în domeniul circulației și siguranței rutiere din cadrul INSP și reprezentanții primăriei municipiului Chișinău. Acolo a fost analizată situația actuală de pe străzile capitalei, fiind evidențiate principalele cauze care creează impedimente în traficul rutier, în special la sensurile giratorii și la trecerile de pietoni.
Reprezentanții INSP au prezentat misiunile de care sunt responsabile echipajele poliției și și-au arătat disponibilitatea de a conlucra cu reprezentanții primăriei pentru soluționarea cât mai urgentă a tuturor problemelor existente. Totodată, INSP a adus în atenția reprezentanților primăriei un set de propuneri concrete şi anume:
- reorganizarea circulației rutiere pe anumite porțiuni de drum (de exemplu cum a fost reorganizată strada București),
- amenajarea cu iluminare și semafoare inteligente a sensurilor giratorii cu risc sporit de ambuteiaje, dar și a trecerilor pietonale (în special cele care înregistrează un număr mare de accidente cu implicarea pietonilor),
- efectuarea calitativă și întreținerea marcajelor rutiere,
- instalarea în locuri vizibile a indicatoarelor rutiere,
- amenajarea locurilor de parcare și a stațiilor de oprire pentru transportul public.
Printre altele, conducerea MAI a reiterat inițiativa unui proiect de lege care va permite agenților constatatori din cadrul primăriei să documenteze conducătorii auto pentru parcarea neregulamentară!
Un alt subiect discutat s-a referit la cursele ilegale care au loc la ieșirile din municipiu sau chiar pe bulevardele principale din oraș, acestea fiind un risc major de accidente în traficul rutier. În context, vor fi realizate operațiuni speciale pentru identificarea acestor curse și documentarea șoferilor implicați!
La finalul ședinței a fost întocmit un plan concret de acțiuni, care urmează a fi realizate în următoarea lună, precum și monitorizarea implementării acestora prin implicarea directă în teren, la fața locului, a grupului comun de lucru.
Cmentariile sunt închise