(video) Trevor Milton, fondatorul Nikola care a devenit miliardar peste noapte, a fost condamnat la închisoare

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Trevor Milton, un antreprenor american în vârstă de 41 de ani, fondator și fost șef al companiei startup Nikola Motors care intenționa să dezvolte și să pună în producție camioane electrice, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru acuzații de fraudă. Iar compania, a cărei capitalizare a scăzut cu 97% pe parcursul a trei ani de anchetă, a fost practic lichidată.

Nikola Motor Company a fost fondată în 2014 pe baza succesului fulger înregistrat pe piața ”timpurie” de vehicule electrice de către Tesla cu Model S. „Tesla printre camioane” – așa a fost percepută compania de către public și, cel mai important, de către investitori.

În toți anii următori, Nikola și-a prezentat intențiile de a lansa din ce în ce mai multe camioane electrice, până la un pickup, uneori demonstrând chiar și machete de dimensiuni normale.

În martie 2020, Nikola a efectuat un IPO (ofertă publică inițială) pe bursa NASDAQ din New York, iar în august a atins un vârf de capitalizare de 13 miliarde de dolari. Și asta fără să aibă lansat niciun produs!

Observând acest aparent succes, pe 8 septembrie 2020 gigantul General Motors a anunțat despre un parteneriat cu Nikola, prin care ar fi dobândit un pachet de acțiuni de 11% (evaluat la aproximativ 2 miliarde de dolari la momentul anunțului). Acțiunile Nikola au crescut cu 50% în valoare după anunț!

Curios este că, două zile mai târziu, o firmă de cercetare a investițiilor din SUA, Hindenburg Research, a lansat o campanie de discreditare publică a Nikola, fiind pus accentul pe lipsa unor dezvoltări tehnologice reale. Și problemele au început să vină pe capul Nikola ca un bulgăre de zăpadă aflat în mișcare, respectiv făcându-se tot mai mare și mai mare.

După ce informațiile Hindenburg Research au fost luate în serios, un grup de acționari ai Nikola Motor Company au depus o plângere la Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare. În rezultat comisia a început o anchetă asupra lui Trevor Milton (pe atunci președintele Consiliului de Administrație) pentru mai multe acuzații de fraudă, inclusiv pentru „denaturarea situației”.

A urmat după această veste alta: General Motors și operatorul național de îndepărtare a deșeurilor solide Republic Services rup parteneriatul cu Nikola. Trevor Milton este forțat să-și părăsească postul, a fost arestat, însă ulterior eliberat pe cauțiune în schimbul a 100 de milioane de dolari, în continuare fiind cercetat în libertate. Dosarul împotriva lui durează până în octombrie 2022, când un juriu îl consideră vinovat de trei capete de acuzare de fraudă.

Sentința judecătorească finală – de condamnare la patru ani de închisoare (din maximum 60 de ani pe care îi risca), dintre care trei cu suspendare, obligarea renunțării la o proprietate (o fermă din Utah) și achitarea unei amenzi de 1 milion de dolari, pentru că a mințit investitorii cu privire la disponibilitatea tehnologiilor startup-ului său pentru a-și crește prețul acțiunilor – a fost pronunțată pe 18 decembrie 2023.

Avocații lui Milton au indicat că vor face apel împotriva verdictului de vinovăție și a sentinței. El va rămâne liber pe cauțiune cât timp recursul este pe rol.

Cmentariile sunt închise