(video) Un american şi-a adaptat Ford-ul pentru a transporta un taur uriaş lângă el
Imagini virale în spaţiul online! Un taur uriaș a fost văzut transportat pe o autostradă americană, stârnind îngrijorări legate de siguranţa în trafic, dar şi o privelişte hilară. Animalul de rasă Watusi, botezat Howdy Doody, a provocat o „obstrucție a vederii” șoferilor din Norfolk, potrivit poliției din Nebraska.
Ofițeri de patrulare au fost solicitați să intervină după ce un șofer s-a plâns că o vacă este transportată pe autostradă, însă aceştia nu au știut ce dimensiune avea animalul până nu s-au întâlnit direct cu el.
„Ofițerii au primit un apel care făcea referire la o mașină care mergea pe autostradă şi ulterior prin oraș și care avea o vacă în ea”, a spus căpitanul de poliție Chad Reiman pentru News Channel Nebraska. „Ei au crezut că va fi un vițel, ceva mic sau ceva care să încapă de fapt în interiorul vehiculului.”
Și vehiculul era destul de mare… Ei bine, “din punct de vedere tehnic”. „Ca urmare, ofițerii au efectuat o oprire a acestui participant la trafic și au abordat unele încălcări care au avut loc în această situație specială”, a adăugat Reiman.
Animalul poate fi văzut stând în picioare peste capota mașinii. Jumătate din acoperiş şi parbriz a fost tăiat pentru a lăsa spațiu pentru corpul său masiv, o parte dintre care stătea şi în habitaclul sedanului Ford. O construcție improvizată din bare de protecţie poate fi văzută și pe partea laterală a vehiculului, servind şi drept platformă pentru îmbarcare/debarcare.
Șoferul Fordului a fost tras pe dreapta, a primit câteva avertismente și i s-a ordonat să-l ia pe Howdy Doody „înapoi acasă” și să iasă din oraș. Ulterior s-a aflat că taurul îl însoțește frecvent la parade specializate în nord-estul statului Nebraska.
Taurii Watusi pot cântări până la 800 de kg.
Cmentariile sunt închise