(video) Un antreprenor din regiunea Cernăuți a început să facă buggy-uri pentru armata ucraineană
Vladimir Sadîk, un antreprenor din regiunea Cernăuți, a decis să producă în masă buggy-uri all-terrain. Maşinile sunt asamblate pentru armata ucraineană din orice bucată de metal care se află la îndemână şi se găsește a fi utilă.
Primul buggy a fost construit înainte de război pentru distracție, dar s-a dovedit că un astfel de vehicul este mai potrivit şi necesar în această perioadă pentru forțele armate ale Ucrainei. Mașinile sunt simple în designul construcției, astfel încât să poată fi reparate în teren. Ele se bazează pe un cadru metalic, iar interiorul este foarte spartan.
Cântărește mașinăria doar 600 kg și este pusă în mișcare de un motor VAZ nepretențios cu patru cilindri, montat pe puntea din spate. Garda la sol îi este una destul de proeminentă.
Vehiculele pot fi folosite, de exemplu, pentru a transfera mai repede lunetiști în diverse poziții sau pentru a transporta muniții, provizii sau medicamente. Se prevede şi montarea unor tărgi pentru a putea duce şi răniții.
Trei exemplare vor fi construite în două săptămâni. Costul unei unităţi a fost estimat la 5.000 de dolari. Banii sunt colectați de voluntari, iar fiecare buggy este numit după numele sponsorului sau al organizației care a plătit pentru construcția sa. Primul vehicul a fost deja trimis pe front.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise